Știri din capitalele Europei, 11 octombrie

UNIUNEA EUROPEANĂ

Uniunea Europeană  se află în centrul unei dispute diplomatice după ce anunțul că va suspenda toate plățile umanitare către palestinieni ca urmare a atacurilor Hamas împotriva Israelului a dus la conflicte cu mai multe state membre, printre care Irlanda, Spania și Olanda.

După șase ore de eforturi pentru a găsi o soluție, Comisia Europeană a părut să revină asupra unui anunț făcut de comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, care a declarat: „Nu va exista nicio suspendare a plăților”. Însă Comisia a tulburat și mai tare apele spunând că „nu au fost prevăzute plăți” in această chestiune.

De cealalttă parte, șeful diplomației UE, Josep Borrell, aflat la Oman pentru un summit cu statele din Golf, a insistat că ajutorul umanitar pentru palestinieni nu va fi suspendat, precizează The Guardian.

 

LONDRA

Toate zborurile de pe aeroportul Luton au fost suspendate temporar, după ce un incendiu a cuprins parcarea unui terminal. Este posibil ca până la 1.200 de vehicule să se fi aflat în parcare și să fi fost ulterior avariate, a declarat serviciul de pompieri. Patru pompieri și un membru al personalului aeroportului au fost transportați la spital. Aceștia au fost spitalizați in urma inhalării de fum, relatează BBC.

 

HELSINKI | TALINN

Avarierea unei conducte submarine de gaz și a unui cablu de telecomunicații care leagă Finlanda și Estonia pare să fi fost cauzată de o „activitate externă”, au declarat marți oficialii finlandezi, adăugând că autoritățile efectuează o anchetă. Operatorii sistemelor de gaz finlandeze și estoniene au declarat duminică că au observat o scădere neobișnuită a presiunii în conducta Balticconnector, după care au oprit fluxul de gaz.

Marți, guvernul finlandez a declarat că au fost avariate atât conducta de gaz, cât și un cablu de telecomunicații dintre cele două țări NATO. În cadrul unei conferințe de presă de marți, premierul Petteri Orpo nu a spus că scurgerea de gaze a fost un sabotaj, dar a afirmat că nu ar fi putut fi cauzată de operațiunile obișnuite, potrivit AP.

 

SOFIA

Douăsprezece persoane au fost arestate în Bulgaria pentru că au exportat ilegal bunuri cu dublă utilizare în Rusia pentru ca soldații din această țară să le folosească în războiul împotriva Ucrainei, a fost anunțat în cadrul unei conferințe de presă din 10 octombrie. Cinci dintre persoanele arestate sunt cetățeni străini, dintre care trei ruși, un belarus și un albanez, a declarat secretarul șef al Ministerului de Interne, Jivko Kotsev, conform Sofia Globe.

 

VARȘOVIA

Doi comandanți de rang înalt ai armatei poloneze au demisionat marți, au declarat purtătorii de cuvânt, cu câteva zile înainte de alegerile în care partidul de guvernământ Lege și Justiție (PiS) a făcut din securitatea națională o problemă cheie în încercarea sa de a obține un al treilea mandat la putere fără precedent. Demisiile au loc pe fondul unei tensiuni crescute între înaltul comandament militar și guvernul naționalist de când ministrul Apărării, Mariusz Blaszczak, a declarat în luna mai că armata nu l-a informat cu privire la o rachetă care se îndrepta spre țară, conform Reuters.

 

PRIȘTINA | NATO

Un comandant de rang înalt al NATO a declarat marți că Alianța și-a echipat forța de menținere a păcii din Kosovo cu arme dotate de luptă, în urma unui recent schimb de focuri între atacatori sârbi mascați și poliția kosovară, care s-a soldat cu patru morți și a dus la o creștere a tensiunilor în regiune, conform AP.

 

MOSCOVA

Vladimir Putin va vizita joi Kârgâzstanul, a anunțat biroul prezidențial al acestei țări din Asia Centrală, în ceea ce ar fi prima deplasare cunoscută a liderului rus în străinătate de când Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare împotriva sa, precizează Reuters.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: