Știri din capitalele Europei, 27 noiembrie

UNIUNEA EUROPEANĂ

Noua Comisie Europeană a Ursulei von der Leyen a primit miercuri aprobarea finală din partea Parlamentului European, permițând executivului să intre în funcție la 1 decembrie și să dea startul ciclului legislativ de cinci ani. Comisia propusă a obținut 370 de voturi pentru, 282 împotrivă și 36 de abțineri din partea deputaților de la Strasbourg, suficient pentru a fi aprobată.

În discursul său introductiv, von der Leyen a promis o Comisie axată pe relansarea economiei stagnante a UE, stimularea competitivității, reducerea birocrației și a decalajului în materie de inovare față de Statele Unite și China, deblocarea investițiilor, conform Euronews.

 

BERLIN

Prăbușirea unui avion de marfă DHL în timp ce se apropia de aeroportul din Vilnius ar fi putut fi rezultatul unui sabotaj sau al unui accident, a declarat ministrul german de Externe. Un membru spaniol al echipajului a decedat și alte trei persoane au fost rănite luni, când avionul german s-a prăbușit peste o casă din apropierea capitalei lituaniene, conform The Guardian.

Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a evocat posibilitatea ca accidentul să fi fost provocat intenționat, declarând reporterilor:

„Acum trebuie să ne întrebăm serios dacă acesta a fost un accident sau dacă a fost un alt incident hibrid”, făcând aluzie la secționarea recentă a unor cabluri în Marea Baltică, despre care oficialii au afirmat că ar fi putut fi rezultatul unui sabotaj.

 

VARȘOVIA

Polonia face presiuni asupra statelor nordice și baltice pentru a patrula împreună prin zonele maritime pentru a preveni orice tentative de sabotaj din partea Rusiei, în urma secționării suspecte a două cabluri de date, săptămâna trecută.

Premierul polonez Donald Tusk a declarat miercuri că încearcă să convingă țările de la Marea Baltică că împărtășesc „același sentiment de amenințare atunci când vine vorba despre Rusia” pentru a înființa o forță de „poliție navală” care să reflecte patrulele aeriene ale NATO din Marea Baltică, scrie Financial Times.

Comentariile sale au fost făcute la sosirea în Suedia pentru a participa la summitul liderilor țărilor nordice și baltice. În cadrul acestuia, urmează să fie discutate provocările de securitate generate de două incidente de săptămâna trecută, în care două cabluri de fibră optică ce conectau Germania și Finlanda, precum și Suedia și Lituania, au fost secționate în cursul a 24 de ore.

 

SOFIA

Bulgaria se îndreaptă spre a opta rundă de alegeri generale în doar patru ani, în timp ce se confruntă cu o criză politică gravă. Boyko Borissov, liderul celui mai mare partid, GERB, a anunțat marți că nu dorește să devină prim-ministru și „să aibă grijă de această țară distrusă”. Acesta a anunțat că GERB nu va fi de acord cu opțiunile guvernamentale propuse de alte partide politice, deoarece acestea refuză să îl accepte pe Borissov pentru propunerea de prim-ministru, precizează Euractiv.

 

TIRANA

Parlamentarii albanezi din opoziție și susținătorii acestora au blocat marți timp de mai multe ore principalele străzi din capitală, acuzând guvernul de corupție și cerând înlocuirea acestuia cu un cabinet tehnocrat interimar până la alegerile parlamentare din 2025. Sute de activiști au blocat traficul în principalele intersecții din Tirana, acuzând Partidul Socialist al prim-ministrului Edi Rama de corupție, manipularea alegerilor anterioare și uzurparea puterilor sistemului judiciar.

Conduși de parlamentari, susținătorii opoziției – unii veniți din alte orașe – au fost implicați în ciocniri sporadice cu poliția care asigura deblocarea străzilor, potrivit The Associated Press.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: