Stocarea energiei, prioritatea liberalilor în Ministerul Energiei. Care este capacitatea României. Cum se va dezvolta

Sursa foto: unsplash

Update 12h45

Declanșator al situației globale de criză IT pare a fi fost o eroare la actualizarea programului folosit de compania de securitate cibernetică Crowdstrike, care a perturbat, la rândul său, software-ul Microsoft și serviciul 365 de cloud al gigantului american, scrie ziarul german Bild, citând serviciul financiar Bloomberg.

Deocamdată nu există indicii cu privire la un posibil incident de securitate cibernetică, transmite agenția Reuters.


Cum a crescut capaciatea de stocare a energiei în Romania: La finalul anului viitor vom putea stoca cel puțin 2500 MWh, iar până în 2026 să depășim 5000 MWh. Cele mai importante măsuri luate de miniștrii liberali

Miniștrii liberali ai Energiei au fost preocupați de creșterea capacității de producție și stocare a energiei, iar acest lucru reiese din datele ministerului și investițiile masive în sistemul energetic național.

Prioritatea zero a PNL în energie a fost să se asigure că sistemul este unul sigur și consumatorii sunt protejați, conform liberalilor.
Ca rezultat al măsurilor acestora, la finalul anului viitor vom avea capacitați de stocare de cel puțin 2500 MWh, iar până în 2026 vom depăși 5000 MWh, rezultate obținute prin investiții care au crescut semnificativ în ultimii ani.

Din datele Ministerului Energiei, aflăm că miniștrii liberali au alocat prin PNRR 80 milioane de euro pentru schema pentru stocare, din care se vor încheia contracte pentru 1800 MWh stocare.

De asemenea, din Fondul pentru Modernizare este pregatită o nouă schemă de finanțare, de până la 300 de milioane de euro, câte 150 de milioane pentru anul acesta și anul viitor, care vor însemna încă minim 3000 MWh stocare.

În cele două apeluri din Fondul pentru Modernizare, deschise în acest moment și prelungite cu 30 de zile în urma solicitărilor pieței – producție energie cu și fără autoconsum — ministerul încurajează stocarea prin acordare 10% punctaj suplimentar pentru stocare (total buget 815 milioane euro) și estimează că vom pune în funcțiune încă cel puțin 500 MW stocare prin aceste apeluri.

În programul Electric-Up 2 – buget 450 milioane lei – conducerea M.E. a introdus în premieră obligativitatea de stocare de 30% din puterea instalată, iar la 50% se acordă punctaj în plus (10%).

Unul dintre exemplele concrete de investiții este proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpustești.

Important de precizat și că anul acesta a fost semnat contractul pentru retehnologizarea hidrocentralei Vidraru din județul Argeș. Este un moment important pentru energia României și pentru compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie verde din țară.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: