Strategia de campanie nemțească a lui Iohannis

Obținerea sprijinului Germaniei, eficiența în fruntea administrației de la Sibiu și construirea imaginii unui viitor președinte care „tace și face” sunt principalele argumente ale liderului PNL.

Prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, încearcă să își pună pe picioare campania electorală pentru alegerile prezidențiale. În contextul în care strategia PSD pare deja finalizată, temele majore de campanie fiind lupta împotriva lui Traian Băsescu, mai exact, lipirea imaginii șefului statului de cea a lui Iohannis și sublinirea faptului că acesta nu este ortodox, candidatul ACL nu are o strategie definitivată. De altfel, Iohannis nu are consultanți, cu excepția lui Andrei Muraru, fost șef al IICCMER, potrivit unor surse din PNL.

La începutul lunii august, sub pretextul unui concediu, Klaus Iohannis a efectuat o vizită în Germania, în încercarea de a obține sprijin extern pentru candidatura sa, dar mai ales, pentru a aranja o vizită a cancelarului german, Angela Merkel, în campania electorală prezidențială, potrivit unor surse liberale.

În plus, imaginea bună pe care o are ca primar al Sibiului și rezultatele pe care le-a avut în fruntea administrației locale, reprezintă un alt punct central în jurul căruia se va construi campania liderului PNL. De aceea, unul din sloganurile din campanie luate în considerare de echipa de campanie a lui Iohannis este „Da, se poate”, o adaptare aproape mot-amot a sloganului președintelui SUA, Barack Obama.

Candidatura la prezidențiale a lui Iohannis a atras atenția și jurnaliștilor de la Deutsche Welle. Într-un text publicat recent, jurnalistul Petre Iancu îl acuză pe Iohannis că nu este carismatic şi că acest lucru, nu originea şi confesiunea, reprezintă principalul său handicap în cursa electorală.

sursa: evz.ro

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: