Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, este la un pas de a fi demis, după scandalul de la Spitalul Pantelimon. Potrivit unor surse guvernamentale, premierul Marcel Ciolacu și-a trimis Corpul de Control la Ministerul Sănătății, a cerut toate documentele în cazul Pantelimon, iar în funcție de această analiză va decide dacă ministrul Alexandru Rafila mai rămâne în guvern.
„Presiunea e mare, e un subiect delicat și trebuie să facă ceva, asta e clar. Trebuie doar motiv bine întemeiat pentru a-l demite, acesta e și motivul anchetei”, au declarat surse guvernamentale pentru PS News.
Şeful Corpului de Control de la Ministerul Sănătăţii a demisionat
Sorin Luca, șeful Corpului de Control al Ministerului Sănătății, a demisionat miercuri pe fondul acuzațiilor aduse de procurori medicilor de la Spitalul „Sf. Pantelimon” din București. Sorin Luca a fost în control în luna aprilie, atunci când a izbucnit scandalul și nu a găsit nereguli.
Zilele trecute, Alexandru Rafila spunea că Sorin Luca nu are motive să demisioneze.
În aprilie – după ce un asistent medical a susținut că, în perioada 4-7 aprilie, la ATI de la Sf. Pantelimon ar fi decedat 20 de pacienti din cauză că medicii le-ar fi administrat noradrenalină în doze necorespunzătoare – Corpul de Control de la Sănătate, condus de Sorin Luca, a fost în control.
Raportul făcut în urma controlului efectual în perioada 12-16 aprilie arăta că informațiile apărute în spațiul public cu privire la pacienți nu se susțin, iar pacientii care au decedat la ATI (Anestezie Terapie Intensivă) au fost tratati corect. Toate procedurile au fost respectate, arată raportul.
După informațiile apărute în spațiul public, Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a autosesizat și a început o anchetă penală la „Sf. Pantelimon”. În urma acestei anchete, două doctorițe au fost arestate preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de ucidere din culpă și omor cu premeditare.
Spitalul „Sf. Pantelimon” are, de luni, 12 august, un nou manager interimar, numit pentru două luni. Este vorba despre Răzvan Jitianu, medic primar chirurgie generală, coordonator al Blocului Operator Central al spitalului din București.
Acesta a sesizat din nou Parchetul, chiar în prima zi de mandat, după ce o asistentă medicală de la ATI i-a trimis o sesizare scrisă în care susține că, pe 10 august, a observat că un injectomat de la patul unui pacient era scos din priză.
Pacientul fusese operat de manager săptămâna trecută și a decedat. Asistenta a anunțat că injectomatul nu era în priză la două zile după ce l-a observat.
Marți, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat că a extins ancheta și că are în lucru încă cinci cazuri de moarte suspectă la secția de terapie intensivă a Spitalului „Sf. Pantelimon” din Capitală.
Aceste cazuri au fost deschise înainte de arestarea preventivă a celor două doctorițe de la „Sf. Pantelimon” acuzate de omor calificat cu premeditare și tentativă de omor calificat cu premeditare.
Până acum, în cazul Pantelimon au fost audiați mai mulți medici, inclusiv șefa secției ATI – Florina Pompilian, care luni a fost audiată timp de șase ore ca martor la Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News