SUA – 2 morţi şi 5 răniţi, într-un schimb de focuri în apropierea unui liceu

sua
Sursă foto: Unsplash

Un bărbat înarmat a deschis focul, în timp ce sute de persoane se aflau afară, după o ceremonie de absolvire a unui liceu, marţi seară, în Richmond, Virginia, omorând două persoane şi rănind alte cinci, a declarat şeful interimar al poliţiei oraşului, transmite CNN.

Veselia s-a transformat în teroare în jurul Monroe Park din Richmond, iar alte persoane au fost rănite în timp ce încercau să scape de focurile de armă, inclusiv o fetiţă de 9 ani care a fost lovită de o maşină, a declarat marţi seară şeful interimar al poliţiei din Richmond, Rick Edwards, reporterilor.

Poliţia a reţinut iniţial două persoane, dar ulterior a declarat că una dintre ele nu a fost implicată. Cealaltă – un tânăr de 19 ani despre care anchetatorii cred că ar fi cunoscut una dintre victime şi care avea patru pistoale – a fost reţinut marţi seară, iar poliţia va recomanda două capete de acuzare pentru crimă de gradul doi împotriva sa, a declarat Edwards.

Au fost ucişi un student de 18 ani care a absolvit marţi şi un bărbat de 36 de ani care asistase la ceremonie. Aceştia nu au fost identificaţi.

Împuşcăturile au avut loc în Parcul Monroe, după ceremonia de la Liceul Huguenot ţinută la Teatrul Altria, a declarat Matthew Stanley, oficial al şcolilor publice din Richmond. Parcul se află în campusul Virginia Commonwealth University, peste drum de teatru.

În afară de cei doi morţi, alte cinci persoane – un băiat de 14 ani şi patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 31 şi 58 de ani – au suferit răni prin împuşcare. Patru dintre cei răniţi au avut răni care nu le pun viaţa în pericol, potrivit lui Edwards, informează news.ro.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL