SUA au distrus patru drone deasupra Yemenului

Flag SUA
Sursa foto: Pixabay

Statele Unite au doborât miercuri patru drone în zonele din Yemen aflate sub controlul rebelilor houthi, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), scrie AFP.

Forţele americane au reuşit să „distrugă patru drone” care „prezentau o ameninţare iminentă pentru navele americane, navele coaliţiei şi navele comerciale din regiune”, a declarat CENTCOM într-un comunicat publicat pe X, fost Twitter.

O navă a coaliţiei a reuşit, de asemenea, să intercepteze în aceeaşi zi o rachetă antinavă lansată din zone controlate de rebelii yemeniţi şi spre Golful Aden, potrivit aceleiaşi surse.

Această rachetă „viza probabil MV Yorktown”, un port-container „sub pavilion american deţinut şi operat de americani”, a precizat Comandamentul.

„Nu s-au înregistrat răniţi sau pagube de către navele americane, ale coaliţiei sau comerciale”, a mai spus acesta.

Rebelii houthi, sprijiniţi de Iran, desfăşoară din noiembrie atacuri asupra navelor pe care le consideră a avea legături cu Israelul. Ei susţin că acţionează în solidaritate cu palestinienii din Fâşia Gaza.

În faţa atacurilor houthi, Statele Unite, susţinător al Israelului, au înfiinţat în decembrie o forţă multinaţională de protecţie maritimă în Marea Roşie şi au lansat, cu ajutorul Marii Britanii, lovituri în Yemen împotriva rebelilor houthi.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: