Statele Unite ale Americii au anunţat sâmbătă seara că îşi întăresc prezenţa militară în Orientul Mijlociu din cauza „escaladărilor recente ale Iranului şi forţelor sale complice” în regiune, transmit duminică AFP, dpa şi Reuters. Un sistem de apărare antirachetă la mare altitudine (THAAD), precum şi mai multe baterii de rachete sol-aer Patriot vor fi desfăşurate „în întreaga regiune”, a anunţat secretarul american al apărării, Lloyd Austin, într-un comunicat de presă.
Separat, armata israeliană a acuzat duminică Hezbollahul libanez că încearcă să obţină o escaladare militară în zona de frontieră cu riscul de a atrage Libanul în război, după noi schimburi de focuri între Israel şi gruparea şiită, transmite AFP. „Hezbollah atacă şi atrage Libanul într-un război de pe urma căruia nu va avea nimic de câştigat, dar în care riscă să piardă foarte mult”, a avertizat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Jonathan Conricus, în timpul unei intervenţii pe reţeaua de socializare X (fostă Twitter).
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News