SUA: Liderii politici din Congres au ajuns la un acord pentru evitarea paraliziei bugetare

Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

Liderii politici din Congresul Statelor Unite au ajuns sâmbătă seară la un acord pentru menţinerea finanţării bugetului federal până la începutul lunii martie, a anunţat o sursă apropiată negocierilor, potrivit AFP şi Reuters.

Acest anunţ intervine înaintea datei de 19 ianuarie, când ar fi expirat finanţarea pentru unele agenţii federale, precum Departamentul Transporturilor. Pentru alte departamente federale, cum este cazul Apărării, termenul limită era 2 februarie.

Acordul a fost anunţat de preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, şi de liderii democraţi din Congres.

Proiectul de lege pe termen scurt (numit şi rezoluţie permanentă) îi va permite guvernului de la Washington să continue finanţarea cheltuielilor publice până la l martie (faţă de 19 ianuarie) şi 8 martie (faţă de 2 februarie), ceea ce le oferă timp membrilor Congresului pentru a se pune de acord asupra unui buget mai important şi asupra detaliilor cheltuielilor federale.

Rezoluţia permanentă va trebui să fie adoptată de Senat şi Camera Reprezentanţilor pentru ca Statele Unite să evite un ‘shutdown’, care practic ar fi paralizat activitatea la nivel federal.

La finalul săptămânii trecute, congresmenii au anunţat că au căzut de acord cu privire la totalul finanţării pentru anul fiscal 2024, stabilind o limită a cheltuielilor federale de aproximativ 1.600 miliarde de dolari (1.460 miliarde de euro).

Măsurile de finanţare adoptate pe termen scurt de Congres sunt deseori utilizate pentru a se evita paralizia bugetară într-un context de dezacorduri politice frecvente asupra manierei de cheltuire a banilor şi de gestionare a datoriei naţionale.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: