SUA ar trebui „să ia în considerare în mod serios măsuri militare directe împotriva trupelor nord-coreene” dacă acestea intră în războiul Rusiei din Ucraina, a declarat miercuri Michael R. Turner, șeful Comisiei pentru Informații a Camerei Reprezentaților din Statele Unite, potrivit Kyiv Independent.
Turner a solicitat administrației președintelui Joe Biden să „clarifice” că implicarea Phenianului în războiul Rusiei cu Ucraina ar fi o „linie roșie pentru Statele Unite”.
Miercuri, SUA au confirmat public pentru prima dată că au dovezi că trupe nord-coreene se află în Rusia, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, declarând că „rămâne de văzut” dacă acestea se vor alătura luptelor.
„Dacă sunt cobeligeranţi, dacă intenţia lor este de a participa la acest război în numele Rusiei, aceasta este o problemă foarte, foarte gravă”, a spus el. „Va avea impact, nu numai în Europa. De asemenea, va avea un impact şi în Indo-Pacific”, a subliniat şeful Pentagonului.
„O linie roșie pentru SUA”
„Acum că secretarul Austin a recunoscut în sfârșit că trupele nord-coreene se află în Rusia și se pregătesc să intre în conflictul cu Ucraina, administrația Biden-Harris trebuie să precizeze că intrarea trupelor nord-coreene în acest conflict reprezintă o linie roșie pentru Statele Unite”, a declarat Turner.
„Dacă trupele nord-coreene ar invada teritoriul suveran al Ucrainei, Statele Unite trebuie să ia serios în considerare luarea de măsuri militare directe împotriva trupelor nord-coreene”, adaugă el.
Comentariile lui Turner sunt de departe cele mai vehemente din partea unui politician american pe această temă și vin cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegerile prezidențiale din SUA.
Donald Trump, care dorește să revină la președinție, și-a exprimat simpatia pentru președintele rus Vladimir Putin și a pus sub semnul întrebării viitoarea asistență militară americană pentru Ucraina, insistând în același timp că poate negocia un acord de pace rapid.
Turner a fost un susținător consecvent al Ucrainei în timpul invaziei la scară largă a Rusiei. În februarie, el a făcut parte dintr-o delegație bipartizană care a vizitat Kievul pentru a-și exprima solidaritatea cu Ucraina, în timp ce un proiect de lege privind ajutorul militar a rămas blocat în Congres din cauza luptelor politice interne.
Soldații nord-coreeni, ținte legitime în Ucraina
Miercuri, Casa Albă a declarat că trupele nord-coreene desfășurate pentru a lupta pentru Rusia împotriva Ucrainei sunt „ținte legitime”.
„Dacă sunt trimise să lupte împotriva Ucrainei, sunt ținte corecte, iar armata ucraineană se va apăra împotriva soldaților nord-coreeni în același mod în care se apără împotriva soldaților ruși”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, John Kirby, în cadrul unei ședințe de presă la Casa Albă.
„Și astfel, posibilitatea să existe soldați nord-coreeni morți și răniți este absolut reală dacă aceștia sunt desfășurați pe front”, adaugă el.
Kirby a dezvăluit, de asemenea, detalii despre evaluările serviciilor de informații americane, afirmând că Washingtonul crede despre Coreea de Nord că „a trimis cel puțin 3.000 de soldați în estul Rusiei”.
„Estimăm că acești soldați au călătorit cu vaporul din zona Wan din Coreea de Nord până la Vladivostok, Rusia”, a spus el, precizând că „acești soldați au călătorit apoi spre mai multe locuri de antrenament militar rusesc din estul Rusiei, unde sunt în prezent instruiți”.
Kirby a declarat că este prea devreme pentru a spune cu siguranță dacă aceștia „vor intra în luptă alături de armata rusă”, dar a adăugat că este o „probabilitate foarte îngrijorătoare”.
„Am informat guvernul ucrainean cu privire la înțelegerea noastră a acestei situații și, cu siguranță, ne consultăm îndeaproape cu alți aliați, parteneri și țări din regiune cu privire la implicațiile unei astfel de mișcări dramatice și la modul în care am putea răspunde”, a declarat Kirby.
„Mă aștept să avem mai multe informații despre toate acestea în zilele următoare”, a adăugat el.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News