Peste 159.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a susţin luni, 23 iunie, proba de limba română a Evaluării Naţionale. Unul dintre subiecte a atras atenția sociologului Gelu Duminică, care explică de ce acesta îi dezavantajează în special pe copiii cei mai săraci din mediul rural.
„La evaluarea de clasa a VIII-a, elevii au trebuit să facă o compunere prin care să povestească o întâmplare pe care au trăit-o într-o excursie. Recunosc, m-a dezgustat lipsa de cunoaștere a realităților sociale din România a celor care au făcut, și validat subiectele”, a scris sociologul Gelu Duminică pe Facebook.
El atrage atenția asupra faptului că mii de elevi nu au fost niciodată într-o excursie, motivul fiind sărăcia.
„Mii de elevi, dintre cei care au dat examenul național astăzi, nu au fost în viața lor într-o excursie. Nu pentru că nu și-ar fi dorit ci doar pentru că familiile lor sunt prea sărace pentru a-și permite o astfel cheltuială. Mulți dintre ei sunt rupți de munca câmpului, îngrijirea animalelor, trebăluit prin casă sau în orice altă activitate prin care-și pot ajuta familia să dea ”brânci la sărăcie””, consideră sociologul Gelu Duminică.
„Copiii ăia sunt ”invizibili” pentru un sistem strâmb și slab echitabil și primesc o calitate mult mai slabă a educației. Însă să dezvolți un subiect prin care ceri o compunere pentru ceva care 10-15% dintre elevi nu are un fundament în realitate și cunoaștere, e, din punctul meu de vedere, discriminatoriu. Pentru că, din start, nu oferi șanse egale”, a explicat Gelu Duminică.
Subiectul echivalent care i-ar pune pe picior greșit pe elevii din marele orașe ar fi legat de munca la câmp, crede el.
„Închipuiți-vă cum ar fi fost pentru elevii din marile aglomerări urbane dacă subiectul ar fi fost centrat pe ”o zi pe care au petrecut-o alături de părinți la munca de pe câmp””, și-a încheiat mesajul Gelu Duminică.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News