Suceava: Mașină scăpată de sub control lovește patru pietoni

masina
Sursa foto: pixabay

Cinci persoane, dintre care doi copii, au fost rănite, după ce o maşină a urcat, joi, pe un trotuar de pe o stradă din municipiul Suceava, iar apoi s-a oprit într-un stâlp din beton, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, accidentul s-a produs pe Calea Unirii, autoturismul fiind condus de o femeie în vârstă de 58 de ani.

„Maşina a acroşat patru pietoni şi s-a oprit într-un stâlp din beton. Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, au precizat oficialii ISU.

Cei patru pietoni, doi adulţi, de 19 şi 41 de ani, şi doi minori, de 9 şi 15 ani, inclusiv femeia care se afla la volan, au necesitat îngrijiri medicale.

„Toate persoanele implicate în evenimentul rutier sunt conştiente şi cooperante. Acestea au fost transportate la UPU Suceava, pentru investigaţii suplimentare”, au mai transmis reprezentanţii ISU.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare din cuplă.

Autor

  • Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: