Sumele acordate celor care se implică în derularea examenelor din acest an au fost majorate de la 14 la 18 lei

Rezultate Examen
Sursa foto: INQUAM PHOTOS / BOGDAN DANESCU

Sumele acordate tuturor celor care se implică în derularea examenelor şi a concursurilor naţionale din acest an au fost majorate în medie cu 30% printr-un ordin semnat vineri de către ministrul Educaţiei Ligia Deca.

”Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat astăzi ordinul nr. 4.483/2023, prin care cresc sumele acordate tuturor celor care se implică în derularea examenelor şi a concursurilor naţionale 2023, pentru a reconfirma importanţa acestor activităţi şi pe aceea a participării personalului didactic şi didactic auxiliar la desfăşurarea lor. Ordinul prevede creşterea sumelor şi pentru personalul implicat în comisiile pentru organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal, profesional şi dual pentru anul şcolar 2023 – 2024 şi în comisiile din cadrul examenelor de absolvire/certificare a calificării profesionale pentru învăţământul profesional, liceal şi postliceal, sesiunile anului 2023”, informează vineri Ministerul Educaţiei.

Media creşterilor este de 30% faţă de anul 2022, pentru toate tipurile de activităţi din cadrul comisiilor.

Astfel, în cadrul evaluării naţionale a absolvenţilor clasei a VIII-a 2023, norma actuală de plată prevede suma de 15 lei/lucrare corectată, faţă de 11 lei/lucrare corectată, în anul 2022.

În cadrul examenului naţional de bacalaureat 2023, norma actuală de plată prevede suma de 18 lei/lucrare corectată, faţă de 14 lei/lucrare corectată, în anul 2022.

Pentru profesorii asistenţi la evaluarea naţională, normele prevăd suma de 145 de lei/zi, faţă de 110 lei în anul 2022, în timp ce pentru profesorii asistenţi în cadrul probelor scrise ale examenului de bacalaureat, normele prevăd suma de 157 de lei/zi, faţă de 120 de lei/zi în anul 2022.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: