În fața liderilor de pe flancul estic și a secretarului general al NATO, președintele Poloniei a transmis că securitatea Europei depinde de unitatea transatlantică, avertizând totodată că orice încercare de slăbire a relației dintre Europa și Washington „servește interesele Rusiei”.
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat miercuri, la finalul Summitului B9, desfășurat la Palatul Cotroceni, că Rusia reprezintă „cea mai serioasă amenințare pe termen lung” la adresa securității euroatlantice și a pledat pentru consolidarea și extinderea formatului B9 prin includerea statelor nordice.
„Nu e surprinzător, pentru că Rusia este și va rămâne cea mai serioasă amenințare pe termen lung la adresa statelor NATO”, a afirmat Nawrocki, în declarația comună susținută alături de președintele României, Nicușor Dan, și secretarul general al NATO, Mark Rutte.
„Kremlinul vrea să reconstruiască sferele de influență, vrea să distrugă coeziunea NATO și să submineze suveranitatea și democrația țărilor din regiunea noastră”, a avertizat președintele polonez.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









