Summitul de la Ramstein pentru Ucraina rămâne incert, după ce Biden şi-a anulat deplasarea în Germania

Sursa foto: Facebook/ Joe Biden

Preşedintele american Joe Biden şi-a anulat, marţi, deplasările prevăzute în Germania şi Angola, o lovitură dată planurilor pentru un summit al grupului Ramstein, care îi reuneşte pe donatorii de arme ai Ucrainei, o reuniune la nivel înalt ce urmărea să sublinieze sprijinul neclintit pentru Kiev, relatează Reuters.

Grupul Ramstein urma să se întâlnească la cel mai înalt nivel în marja vizitei de stat a lui Biden în Germania din 10-13 octombrie, care ar fi fost prima vizită de stat a unui preşedinte SUA în aproape 40 de ani. Dar Casa Albă a declarat marţi că Biden îşi amână călătoria atât în Germania, cât şi în Angola, pentru a se ocupa de pregătirile pentru uraganul Milton şi de eforturile de ajutorare după trecerea uraganului Helene, care luna trecută a ucis peste 200 de persoane.

Casa Albă a adăugat că încă se lucrează la modul în care evenimentul de la Ramstein va funcţiona, Biden şi cancelarul german Olaf Scholz urmând să aibă o discuţie.

„Pur şi simplu nu cred că pot fi plecat din ţară în acest moment”, a spus Biden, adăugând că speră să reprogrameze călătoria şi toate conferinţele la care a spus că va participa.

Răspunsul administraţiei la uraganul Helene, care a lovit partea continentală a SUA şi a produs cele mai multe victime de la uraganul Katrina din 2005, a devenit deja un punct de dispută într-o cursă electorală strânsă înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie. Biden şi vicepreşedintele său Kamala Harris, candidatul democraţilor la alegerile prezidenţiale, au fost criticaţi de contracandidatul republican, fostul preşedinte Donald Trump, pentru că nu au evaluat imediat pagubele pe teren, deşi aceştia au precizat că nu au dorit să distragă atenţia.

Scholz a declarat că ar fi luat aceeaşi decizie dacă o asemenea furtună s-ar fi abătut asupra Germaniei, dar speră să reprogrameze vizita de stat, care ar fi fost o „întâlnire foarte importantă”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat timp de câteva săptămâni importanţa reuniunii de la Ramstein pentru Ucraina şi pentru cursul viitor al războiului. În discursul său video de marţi seară, Zelenski nu a făcut nicio referire la reuniune sau la anunţul lui Biden că nu va participa.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: