SURPRIZĂ. Cine ar putea fi noua nominalizare pentru Ministerul Bugetului

Premierul Victor Ponta ar putea anunţa marți, înaintea şedinţei de Guvern, propunerea pe care o va face pentru funcţia de ministru delegat pentru Buget. Potrivit unor surse guvernamentale, deputatul Viorel Ştefan va fi cel propus pentru a-i lua locul lui Liviu Voinea, informează jurnaliștii de la Digi24.
Viorel Ştefan este economist, iar din 1996 a fost ales în Parlament în fiecare legislatură. El a făcut parte din conducerea comisiilor pentru buget şi finanţe din Senat sau Camera Deputaţilor, începând din anul 2000.
În prezent, Viorel Ştefan este vicepreşedintele Comisiei pentru buget-finanţe din Camera Deputaţilor.
Activitatea parlamentară a lui Viorel Ştefan
1996-2000 senator2000-2004 preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe din Senat

2004-2008 vicepreşedintele Comisiei pentru buget, finanţe din Senat

2008-2012 preşedintele Comisiei pentru buget din Camera Deputaţilor

2012- prezent, vicepreşedintele Comisiei pentru buget din Camera Deputaţilor
Premierul Victor Ponta declarase, săptămâna trecută, că noile propuneri pentru funcţiile de miniştri ai Culturii şi Bugetului vor fi făcute la sfârşitul lunii august, el adăugând că se gândeşte să-i facă „o surpriză plăcută” lui Traian Băsescu, întrucât nu mai poate refuza nominalizările.
Președintele a anunțat că respinge propunerile inițiale pentru ministerele Culturii și Bugetului, Rozalia Biro și Claudiu Manda.
sursa: digi24.ro

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: