Ţările UE şi-au dat acordul final pentru ampla reformă a politicii privind migraţia

Ţările UE au dat marţi undă verde pentru ampla reformă a politicii europene privind migraţia, care înăspreşte controalele asupra sosirilor la frontierele blocului comunitar şi stabileşte un sistem de solidaritate între statele membre, relatează AFP. În cadrul unei reuniuni care a avut loc la Bruxelles, miniştrii europeni au adoptat în mod oficial cele zece acte […]

SUA: Democraţii şi republicanii au ajuns la un acord final pentru a evita un „shutdown”

Liderii democrat şi republican din Congresul SUA au anunţat marţi un acord pentru finanţarea guvernului în anul fiscal început în octombrie 2023 şi evitarea astfel a unui „shutdown”, adică închiderea parţială a Administraţiei federale a SUA ce ar rămâne fără fonduri începând de sâmbătă, relatează agenţiile Reuters şi EFE. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, republicanul Mike Johnson, […]

Acord final la COP28. Sultan Al Jaber, un CEO al petrolului care aplaudă „începutul sfârşitului” petrolului

Petrol

Ţările lumii, reunite la Dubai, au adoptat miercuri prin consens – pentru prima oară în istoria Conferinţelor ONU de luptă împotriva modificărilor climatice – o decizie care a lansat ceea ce mai multe ţări au catalogat drept „începutul sfârşitului energiilor fosile”, relatează AFP, potrivit News.ro. Sultan Al Jaber, ministrul Industriei şi Thenologiilor Avansate al Emiratelor […]

Siegfried Mureşan: Plenul Parlamentul European va vota mâine acordul final privind Bugetul UE 2024

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan anunţă că Plenul Parlamentul European va vota, miercuri, acordul final privind bugetul Uniunii Europene pe 2024. ”Mă bucur să avem încă din prima zi a anului viitor un buget care oferă predictibilitate beneficiarilor de fonduri europene din România şi din toată Uniunea Europeană”, afirmă el. ”Tocmai am prezentat, în plenul Parlamentului […]