Acord final la COP28. Sultan Al Jaber, un CEO al petrolului care aplaudă „începutul sfârşitului” petrolului

Petrol
Sursa foto: ADMIRAL MARKETS

Ţările lumii, reunite la Dubai, au adoptat miercuri prin consens – pentru prima oară în istoria Conferinţelor ONU de luptă împotriva modificărilor climatice – o decizie care a lansat ceea ce mai multe ţări au catalogat drept „începutul sfârşitului energiilor fosile”, relatează AFP, potrivit News.ro.

Sultan Al Jaber, ministrul Industriei şi Thenologiilor Avansate al Emiratelor Arabe Unite (EAU), se lăuda unui număr de 27 de miniştri şi diplomaţi că este primul CEO care prezidează o conferinţă a ONU de luptă împotriva încălzirii globale şi că este singurul în măsură să forjeze un compromis cu ţările de la Golful Persic ostile faţă de renunţarea la petrol.

El a promis în repetate rânduri un acord „fără precedent” la Dubai.

Delegaţii ţărilor au ovaţionat în picioare şi au aplaudat adoptarea acordului final, miercuri, în pofida rezervelor unor ţări.

Sultan Al Jaber a fost uimit sau a pretins că era uimit la începutul anului, când a fost desemnat de către EAU, atunci când ONG-uri şi aleşi americani şi europeni l-au acuzat de conflicte de interese, după ce a decis să păstreze conducerea celei de a 12-a companii petroliere din lume, Adnoc.

După ce afişele l-au prezentat ca pe o marionetă a energiilor fosile, în iunie, în staţii de autobuz de la Bonn, lângă o conferinţă a ONU Climat, acesta s-a înfuriat, potrivit unor persoane cu care se afla în contact în acele zile.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL