Metrorex are restanțe de peste 200 de milioane de lei la Alstom. Director: nu există trenuri imobilizate

Compania Metrorex a acumulat restanțe de peste 217,2 milioane de lei față de Alstom, compania care asigură mentenanța trenurilor. Informația a fost confirmată oficial de directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș, pentru Adevărul. Potrivit Metrorex, valoarea facturilor restante către furnizorul de servicii de mentenanță ajunge la 217,2 milioane de lei. Contractul a fost semnat în ianuarie 2022 și […]
Statul român cere despăgubiri de peste 80 milioane euro pentru trenurile Alstom întârziate

La fix 2 ani de când pe liniile de cale ferată ar fi trebuit să circule 37 de rame Alstom Coradia Stream, în România au ajuns doar 10 unități dintre care doar șase au fost puse în circulație. Penalitățile pentru întârzieri calculate de experții contractați de statul român au depășit pragul de 415 milioane de […]
FOTO Alstom anunţă că un nou tren electric Coradia Stream de la fabrica din Germania va fi livrat curând în României

Alstom anunţă că un nou tren electric Coradia Stream va pleca în curând de la fabrica din Germania şi va fi livrat României, acesta fiind al nouălea din cele 37 de trenuri comandate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Trenul cu numărul 7 parcurge testul de anduranţă (de 2.000 km fără pasageri), iar al optulea […]
VIDEO, FOTO Prima locomotivă modernizată prin PNRR a fost predată către CFR Călători. În teste a atins 200 km/h

Prima locomotivă modernizată prin PNRR a fost predată către CFR Călători. În vară, locomotiva Traxx 3 a atins, în teste, viteza de 200 km/h la CTF Făurei, anunță autoritățile. La Centrul de Testări Feroviare Făurei, prima locomotivă electrică nou construită și achiziționată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) pentru Statul Român, în ultimii 15 ani, […]
„Dezastru la metrou” – Alstom a pus poprire pe conturile Metrorex. Care este miza

Operatorul reţelei de transport subteran din Capitală se confruntă cu o criză majoră: furnizorul francez Alstom Transport S.A. a instituit poprire pe conturile Metrorex, informează Buletin de Bucureşti. Decizia vine pe fondul unui conflict deschis legat de furnizarea și punerea în funcțiune a celor 13 trenuri Metropolis, achiziționate în 2020 pentru Magistrala M5 Drumul Taberei […]
Eurostar, achiziție spectaculoasă de trenuri: „Vom conecta marile orașe aflate la mai puțin de cinci ore de călătorie”

Eurostar a finalizat o tranzacție în valoare de 2 miliarde de euro pentru achiziționarea de trenuri de ultimă generație de la Alstom, care vor constitui coloana vertebrală a expansiunii sale către Geneva și Frankfurt. Grupul va primi prima livrare de șase modele Alstom Avelia Horizon cu două etaje în 2031 și a comandat în total […]
Metroul de Drumul Taberei: Când va circula primul tren Alstom cu călători pe Magistrala 5

Primul tren care ar urma să circule cu călători pe Magistrala 5 de metrou se află încă în teste pentru obținerea agrementării din partea Autorității Feroviare Române (AFER). Reprezentanții Metrorex au detaliat programul de testare la finalul căruia călătorii ar putea circula în sfârșit cu trenuri noi pe linia de metrou din Drumul Taberei. Până […]
A șasea ramă Coradia Stream de la Alstom a ajuns în București. Pe ce trasee va circula

Rama Coradia Sream numărul 6 a ajuns miercuri în București, potrivit unor imagini postate de Mobilitate.eu. Amintim că Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a încheiat un contract pentru achiziția a 37 de astfel de trenuri de la Alstom. „A șasea locomotivă electrică Alstom Coradia Stream pentru ARF a sosit la București, din lotul de 37 […]
Premieră mondială: Alstom a transformat locomotivă diesel într-una pe hidrogen

Alstom a finalizat prima conversie a unei locomotive de manevră diesel la propulsie cu hidrogen. Compania a prezentat locomotiva modernizată la fabrica sa din Salzgitter, unde a efectuat și prima probă de funcționare, scrie Railway News. Motorul diesel al locomotivei a fost înlocuit cu un sistem care arde hidrogen direct, fără a elibera CO2. Operațiunile […]
Saga Metrorex – Alstom continuă. Cele două companii se execută reciproc pentru datorii de milioane de euro

Compania statului de transport subteran Metrorex a executat o scrisoare de garanție a grupului francez Alstom, în valoare de 10 milioane euro. De partea cealaltă, Alstom a pus, săptămâna trecută, poprire pe conturi ale Metrorex pentru o sumă de 25 milioane euro, în condițiile în care datoria totală a companiei de stat față de Alstom […]