Populația de urși, scăpată de sub control – 240 de atacuri în ultimii 20 de ani

Ministerul român al Mediului estimează că în România există între 6.400 și 7.200 de exemplare de urși bruni, cel mai mare număr din toate țările europene. În ultimii 20 de ani însă, aceștia au început să devină un pericol pentru oameni, fiind raportate peste 240 de atacuri. Astfel, în perioada cuprinsă între 2004 și 2021, […]
Ploieşti: RO-Alert după ce un urs a fost văzut în zona Gării de Nord din oraş

Locuitorii din municipiul Ploieşti au fost avertizaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu privire la apariţia unu urs în zona Gării de Nord din oraş. Nu este pentru prima dată când autorităţile şi localnicii se confruntă cu astfel de probleme. Anul trecut, un urs care a fost căutat zile la rând a fost prins, […]
Atacuri în comune buzoiene. Ursul „Rambo” e suspect

În noaptea de miercuri spre joi, în Chiojdu, comuna în care a fost relocat ursul „Rambo”, autorităţile locale au raportat două atacuri de urs. Aceleași autorități spun că nu au date despre identitatea animalelor sălbatice care au atatcat, dar nu exclud prezenţa respectivului urs relocat în zonă. Un animal dintr-o gospodărie a fost ucis iar […]