IGSU: Peste 500 de incendii stinse, la nivel naţional, în ultimele 72 de ore
Pompierii au acţionat, în ultimele 72 de ore, pentru stingerea a 518 incendii izbucnite la nivel naţional şi au limitat propagarea flăcărilor la vecinătăţi, eliminând astfel producerea altor situaţii care să pună în pericol vieţi şi bunuri. „Din totalul acestora, 354 au reprezentat arderi necontrolate, suprafaţa de teren afectată fiind de peste 1.000 de hectare”, […]
Întârziere de două ore şi jumătate a unui tren de persoane, care a lovit un utilaj intrat în gabaritul căii ferate
Trenul de călători IR 1858, care a plecat din Piatra Neamţ către Bacău, înregistrează, sâmbătă, două ore şi jumătate întârziere după ce şoferul unui utilaj care lucra la un drum în apropierea căii ferate a intrat cu autovehiculul foarte aproape de linia pe care circulă trenul, cuva pătrunzând în gabaritul liniei de cale ferată şi […]
Pericol de inundații în mai multe județe din țară, în următoarele ore. A fost emis cod portocaliu
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis noi avertizări Cod portocaliu de inundaţii valabile în următoarele ore pe râuri din judeţele Braşov, Neamţ şi Bacău. Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile […]
VIDEO Lucian Viziteu, colecție de anchete DNA: apartamentul, asfaltările, azilul
Lucian Viziteu, primarul USR din Bacău, reușește să bată recordul de scandaluri penale, în doar 4 ani de mandat. USR-istul a strâns atât de multe scandaluri penale încât nu exclude să fie trimis în judecată în următoarea perioadă, așa cum s-a întâmplat cu Clotilde Armand, colega sa din partid. Suspect pentru un apartament oferit […]
Ciolacu la Bacău: Cel mai urât lucru posibil în politică, să încerci să ieşi în evidenţă şi să te lauzi cu munca altuia
Liderul social-democraţilor Marcel Ciolacu a declarat că „cel mai urât lucru în politică” i se pare acela de a te lăuda cu munca altuia. El a explicat, în contextul în care a făcut remarci cu privire la anvergura investiţiei la Pavilionul Municipal de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi a lăudat munca eurodeputatului PSD […]
Nicolae Ciucă: Peste 1500 de liberali au fost astăzi la Bacău, demonstrând că forţa PNL creşte tot mai mult în Moldova
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că peste 1500 de liberali au fost astăzi la Bacău, demonstrând că forţa PNL creşte tot mai mult în Moldova, el arătând că crede în viitorul liberal al acestei regiuni. El a precizat că Mircea Fechet este cel mai bun candidat pe care PNL îl poate avea pentru preşedinţia Consiliului […]
Ciucă, rugat la Bacău să candideze la preşedinţia României:„Oamenii cu care discutăm ne cer să candidaţi
Primarul comunei Dărmăneşti din judeţul Bacău, Constantin Toma, unul dintre edilii liberali cu cele mai bune scoruri la alegerile trecute, i-a cerut lui Nicolae Ciucă să candideze pentru preşedinţia României, el argumentând că oamenii ”de dreapta” cu care liberalii băcăuani discută cer acest lucru. „Să ştiţi că dacă am reuşit la nivel local, dacă vom […]
Un proiect de anvergură din Bacău s-a împotmolit în mocirla birocrației și a fostei albii a Bistriței
Pe 12 mai 2024, băcăuanii ar fi trebuit să circule pe jos sau cu bicicleta pe traseul Parcul Cancicov – Stadionul Municipal-Bazin de Înot- Universitatea ”Vasile Alecsandri”, proiect de anvergură denumit de către autoritățile locale „Traseul Tineretului și Sportului”. Traseul este departe de a fi terminat, iar potrivit autorităților, stadiul fizic de realizare al proiectului […]
Alegerile locale din Bacău: cine sunt candidații care vor Primăria
Alegerile locale din Bacău vor fi o luptă între USR și PSD-PNL, iar AUR poate veni cu un candidat condamnat pentru corupție. Scena politică din Bacău nu scapă de scandalurile de corupție din primărie și DNA poate avea un rol decisiv. Lucian Viziteu, ADU USR, PMP și Forța Dreptei au format Alianța Dreapta Unită (ADU) […]
Autostrada A7 Focșani – Bacău: Imagini noi cu lotul 2, realizat 30% și care ar putea fi inaugurat parțial în 2024
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a postat luni imagini cu lotul 2 (37,88 km) al tronsonului Focșani – Bacău din Autostrada Moldovei (A7), despre care a transmis că este realizat 30%. Mai mult, șeful Transporturilor estimează că în 2024 ar urma să fie dată în trafic secțiunea din acest lot ce ocolește orașul Adjud. Aflat în […]