Olaf Scholz îşi duce miniştrii în Polonia, la o şedinţă comună de guvern cu apărarea pe primul loc pe ordinea de zi

Cancelarul german Olaf Scholz şi premierul polonez Donald Tusk s-au întâlnit marţi la Varşovia, într-o şedinţă de guvern comună, cele două ţări cu o istorie dificilă încercând să-şi consolideze cooperarea în faţa provocărilor de securitate şi a turbulenţelor politice din Europa, relatează Reuters. Este prima reuniune de acest gen din 2018. Relaţiile dintre cele două […]

Cancelarul german cere să fie decise rapid la summitul european numirile în funcţiile cheie ale UE

Cancelarul german Olaf Scholz a cerut miercuri, cu o zi înaintea summitului european dedicat numirilor în funcţiile de top ale instituţiilor UE, să fie aprobate rapid de către liderii europeni aceste numiri care deja au fost negociate de principalele trei familii politice pro-europene, popularii (PPE), social-democraţii (S&D) şi liberalii (Renew), relatează agenţia EFE. „Am avut […]

Euroalegeri: Social-democraţii cancelarului german Olaf Scholz, abia pe locul 3

Partidul Social-Democrat (SPD

Partidul Social-Democrat (SPD) al cancelarului german Olaf Schoz se clasează abia pe locul 3 la alegerile europene de duminică, situându-se în urma conservatorilor şi a extremei drepte, potrivit sondajelor realizate de televiziunile publice, transmite AFP. Potrivit exit-pollurilor realizate la ieşirea de la urne pentru posturile ARD şi ZDF, SPD a obţinut 14% din voturi, în […]

Cancelarul german Olaf Scholz vine sâmbătă în România

Marcel Ciolacu Olaf Scholz

Cancelarul federal Olaf Scholz are programată pentru sâmbătă o vizită în România, potrivit agendei publicate pe site-ul guvernului german. La Bucureşti, el va fi primit de premierul Marcel Ciolacu pentru discuţii, menţionează Cancelaria germană. „Discuţiile se vor axa, printre altele, pe chestiuni bilaterale, de securitate şi de politică economică”, precizează Berlinul. Cancelarul federal va participa […]

Scurgere de informaţii din armata germană. Cancelarul Scholz promite o anchetă

Cancelarul german Olaf Scholz a promis clarificări rapide în urma publicării de către Rusia a unei înregistrări în care ofiţeri ai forţelor aeriene germane discută despre sprijinul acordat Ucrainei. Vorbind în marja unei vizite la Vatican sâmbătă, el a descris situaţia ca fiind o „chestiune foarte serioasă”, care trebuie clarificată foarte atent, foarte intens şi […]

Cancelarul german face apel la calm, înaintea unui protest major al fermierilor la Berlin

Olaf Scholz / Facebook Olaf Scholz

Cancelarul german, Olaf Scholz, a făcut sâmbătă un apel la calm, în timp ce fermierii furioşi au sufocat Berlinul cu un nou protest cu tractoare din cauza planurilor guvernului de a anula subvenţii agricole, relatează DPA. ”Dacă protestele care sunt legitime se transformă în furie sau nesocotesc procesele şi instituţiile democratice, atunci pierdem cu toţii”, […]