China va restricționa exportul a două metale rare folosite la fabricarea cipurilor

China a anunţat luni că impune – începând din august – noi restricţii exporturilor a doua metale rare – galiu şi germaniu – esenţiale în producerea cipurilor electronice, într-un nou episod al rivalităţii cu Statele Unite, relatează RFI. Galiul şi germaniul fac parte din viaţa de zi cu zi, prin fibra optică, tehnologia LED, celule […]
Blinken şi Qin au avut discuţii ”sincere” şi au convenit să se întâlnească din nou

Secretarul de stat american Antony Blinken a subliniat importanţa menţinerii liniilor de comunicare deschise între SUA şi China pentru reducerea riscului unor erori de calcul în cadrul discuţiilor purtate cu ministrul chinez de externe duminică, la Beijing, cei doi convenind să se întâlnească, din nou, numai că de această dată la Washington, relatează Reuters şi […]
Blinken, vizită rară în China. Întâlniri cu înalţi oficiali, posibil chiar cu preşedintele Xi Jinping

Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns, duminică, la Beijing, fiind primul diplomat american de rang înalt care vizitează China în ultimii cinci ani, pe fondul unor relaţii bilaterale îngheţate şi al unor perspective slabe pentru orice progres în ceea ce priveşte lunga listă de dispute dintre cele mai mari două economii ale lumii, […]
POLITICO – Franța pune presiune asupra UE pentru a declara război comercial împotriva Chinei

Franța intensifică presiunile asupra Bruxelles-ului pentru a contracara ceea ce consideră a fi avantajele inechitabile ale Chinei în sectoare cum ar fi exportul vehiculelor electrice. UE este însă precaută în privința riscurilor de declanșare a unui conflict comercial total cu Beijingul, potrivit POLITICO. În ultimii ani, Bruxelles-ul și-a îmbunătățit arsenalul de apărare comercială, iar acum Parisul […]
O femeie din China se închiriază unor străini “singuri și timizi” pentru o sumă simbolică

O femeie din China se închiriază unor străini pentru 1 yuan, sau echivalentul a 14 cenți. În schimbul sumei modice, îi însoțește să facă lucruri pe care aceștia nu vor să le facă singuri, relatează Business Insider, potrivit digi24.ro. Femeia de 26 de ani, cunoscută sub numele de Peggy, își închiriază timpul pentru doar 1 […]
Premierul Italiei cântărește decizia privind apartenența țării sale la inițiativa chineză ”Belt and Road”

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat duminică că țara sa poate avea relații bune cu China chiar și fără a mai face parte din controversata inițiativă ”O curea, un drum” (Belt and Road Initiative – BRI ) , informează Politico Europe. Meloni a lansat cele mai tranșante remarci de până acum cu privire la această inițiativă […]
VIDEO Un influencer chinez a murit după ce s-a filmat live în timp ce bea sticle de alcool Baijiu

Un influencer din social media a murit la scurt timp după ce s-a filmat în direct în timp ce bea mai multe sticle de alcool puternic pe versiunea chineză a TikTok, relatează mass-media de stat din această ţară, într-o evoluţie care ar putea reînnoi dezbaterile privind modul de reglementare a industriei, scrie CNN. Influencerul „Sanqiange” […]
Activele Enel din România ar putea fi cumpărate de companii din China
Companiile chineze sunt interesate de cumpărarea activelor din România şi Slovacia pe care compania italiană Enel vrea să le vândă, pentru a-şi reduce datoria, potrivit CEO-ului Enel, Francesco Starace. „Există companii din China interesate să cumpere atât în România, cât şi în Slovacia„, a declarat Starace. CEO-ul Enel a precizat că State Grid Corporation of […]