SURSE Cum s-a desfășurat prima întâlnire dintre medicii protestatari și noul președinte CNAS

Potrivit surselor noastre, reprezentanții protestatarilor au spus, la finalul întâlnirii, că au găsit deschidere din partea președintei Valeria Herdea. „O persoană caldă, dispusă să îi asculte. Măcar înțelege problemele noastre că vine dintre noi. Cred că s-a luat cu mâinile de cap la ce a găsit”, au spus unii reprezentanți ai protestatarilor la finalul întâlnirii. […]

Medicii de familie continuă protestele. Joi, întâlnire la CNAS între reprezentanții medicilor și conducerea instituției

Medicii de familie sunt deciși să continue protestele, chiar și după întâlnirea pe care au avut-o miercuri cu conducerea CNAS. Medicii de familie ameninţă că nu vor semna noile tarife propuse de Casa de Asigurări de la 1 februarie. Spun că acestea le reduc drasatic veniturile. După ce au ieşit în stradă în mai multe orașe, zeci de medici de familie și din ambulatorii au protestat azi şi în fața Casei Naționale […]

Cine este dr. Valeria Herdea, noua președintă a CNAS. Are o experiență vastă în pediatrie

Dr. Valeria Herdea, preşedintă a Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie şi vicepreşedintă a Colegiului Medicilor din România, a fost numită de premierul Marcel Ciolacu preşedintă a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Ea este medic de familie cu cabinetul în Sectorul 3 al Capitalei şi are o experiență vastă în […]

Reprezentanţii medicilor de familie sunt aşteptaţi la CNAS pentru negocieri

Amenzi pentru cabinete medicale

Medicii de familie şi cei din ambulatorii de specialitate care spun că proiectul noului Plan-Cadru publicat de autorităţi le-ar reduce veniturile cu cel puţin un sfert. Reprezentanţii medicilor de familie sunt aşteptaţi joi la negocieri la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru a găsi soluţii care să permită finanţarea corespunzătoare a domeniului. Citeste mai […]

Colegiul Medicilor solicită retragerea de urgenţă a proiectelor publicate în transparenţă de CNAS

medic

Colegiul Medicilor din România a solicitat luni retragerea proiectelor puse în dezbatere publică de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate privind valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparenţă decizională săptămâna trecută valoarea punctelor per capita şi pe serviciu în asistenţa medicală […]

Colegiul Medicilor Hunedoara afirmă că a aflat ”cu stupoare şi regret” de modul cum CNAS a calculat valoarea punctelor

Colegiul Medicilor Hunedoara critică modul în care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a calculat valoarea punctelor pentru medicina primară şi ambulatoriile de specialitate, arătând că veniturile cabinetelor medicilor de familie şi celor din ambulator vor fi diminuate cu aproape 30%. Colegiul Medicilor Hunedoara arată, într-un comunicat de presă transmi vineri, că a luat […]

CNAS a publicat valorile punctelor pentru medicina primară şi de specialitate din ambulatoriul clinic

CNAS

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat, joi, în transparenţă decizională valorile punctelor pentru medicina primară şi de specialitate din ambulatoriul clinic, acestea fiind de 6,2, respectiv 3,3 lei. ”CNAS a calculat valoarea punctelor per capita şi pe serviciu în asistenţa medicală primară şi valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de […]

Buget2024/Parlament: Avize favorabile în comisiile de specialitate pentru bugetele Ministerului Sănătăţii şi al CNAS

parlament comisie

Comisiile de sănătate ale Parlamentului au avizat favorabil, luni, proiectul bugetului de stat pe 2024 pentru Ministerul Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Proiectul Guvernului propune la credite bugetare 18,894 miliarde lei şi la creditele de angajament 27,747 miliarde lei. Guvernul a alocat CNAS 62,552 miliarde de lei, iar la credite bugetare […]

Cristian Celea a fost pus șef interimar la CNAS, după demisia lui Baciu

Premierul Marcel Ciolacu a semnat, miercuri, decizia de revocare din funcţia de preşedinte al CNAS a lui Andrei Baciu, după demisia acestuia, şi l-a numit pe Cristian Georgică Celea să asigure interimatul, la propunerea ministrului Sănătății Alexandru Rafila, până când va fi desemnat un preşedinte. Celea, general SRI în rezervă şi fost şef al CNAS […]