Data alegerilor prezidenţiale e încă în aer. PSD şi PNL nu au ajuns încă la un acord
Negocieri blocate în coaliția PSD-PNL privind data prezidențialelor. Discuțiile, fără rezultat miercuri seară, vor fi reluate în următoarea perioadă Liderii PSD și PNL nu au ajuns la un acord, miercuri seară, în ședința Coaliției, pentru a tranșa data alegerilor prezidențiale și modul în care vor colabora pe viitor cele două partide. Cele două părți vor […]
Ciucă: Ar fi o mare greşeală ca această coaliţie politică PNL – PSD să nu continue guvernarea şi după alegeri
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că ar fi o mare greşeală dacă actuala coaliţie PSD – PNL nu va continua guvernarea şi după alegeri. „Ar fi o mare greşeală ca această coaliţie politică să nu continue guvernarea şi să nu continue să asigure stabilitatea politică a ţării. Noi am promovat încă de la […]
Vasile Dîncu, despre coaliţia PSD-PNL: Împreună ne gândim la viitoarea guvernare, asta este miza noastră
Social-democratul Vasile Dîncu a explicat, sâmbătă, că PSD şi PNL se gândesc deja la viitoarea guvernare, iar scopul acestei coaliţii este să facă o reformă a României în domenii precum Constituţia sau administrarea teritoriului. Coaliţia însăşi este adversarul PSD, a mai precizat Dîncu, care a subliniat că există o lipsă de încredere în viitor. ”Împreună […]
Romaşcanu: Este improbabil să susţinem candidatul unui partid cu care coaliţia PSD-PNL nu are un acord politic
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat marţi că este „improbabil” ca PSD şi PNL să susţină la alegerile pentru Primăria Capitalei candidatul unui alt partid cu care coaliţia nu are un acord politic. Romaşcanu a menţionat că nu a existat, în şedinţa coaliţiei de luni, o discuţie despre susţinerea de către PSD […]
Tudose, întrebat dacă se rupe coaliţia PSD-PNL după 9 iunie
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose afirmă, vineri seară, întrebat dacă există riscul ruperii coaliţiei dintre PSD şi PNL după alegerile din 9 iunie, că ”nu e nimic sigur”, dar că strategia celor două partide este să guverneze împreună şi în următorii 10 ani. Tudose a spus că, după momentul 9 iunie, se va discuta despre candidaturile […]
PSD şi PNL ar putea anunţa săptămâna viitoare un candidat comun pentru Primăria Capitalei
PSD şi PNL ar putea anunţa săptămâna viitoare un candidat comun pentru Primăria Capitalei la alegerile comasate din iunie. Decizia ar urma să fie luată inclusiv în urma analizării unor sondaje de opinie comandate de cele două formațiuni partenere la guvernare. Subiectul este pe agenda întâlnirii liderilor coaliției de mâine, iar astăzi PNL ar urma […]
Ciucă afirmă că racolarea primarilor PNL de către PSD a fost ”discutată foarte franc în coaliţie”
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, este de părere că racolarea primarilor PNL de către PSD este ”o calicie fără rost” şi afirmă că problema a fost ”discutată foarte franc în coaliţie”. ”Este o chestiune pe care am discutat-o foarte franc în coaliţie. Este un moment în care trebuie să ne oprim cu această practică. Dacă îmi […]
CONFIRMARE Alexandru Petrescu este propunerea PSD pentru funcția de președinte ASF
Alexandru Petrescu este propunerea PSD pentru funcția de președinte ASF. Profit.ro a anunțat anterior că membrii Coaliției PSD-PNL au stabilit au stabilit numele viitorului președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), funcție care revine PSD, după un mandat deținut de Nicu Marcu, propus de PNL. Viitorul șef ASF va fi Alexandru Petrescu, actual președinte al Agenției […]