Constanţa: Medic specialist în chirurgie plastică, cercetat sub control judiciar

Un medic specialist în chirurgie plastică este cercetat de procurorii constănţeni sub control judiciar după ce a făcut trei operaţii în urma cărora pacientele au suferit complicaţii medicale şi au rămas cu problemele estetice grave şi permanente. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au anunţat luni, că procurorii au decis luarea măsurii controlului judiciar, […]
Botoşani: Primarul comunei Drăguşeni a fost eliberat din arest şi plasat sub control judiciar

Primarul comunei Drăguşeni, Eugen Nechita, a fost eliberat din arest, în baza unei sentinţe date, luni, de magistraţii Curţii de Apel Suceava. Nechita, care a fost arestat pentru trafic de influenţă în dosarul angajărilor ilegale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. El are interdicţia […]
Incendiul de la Ferma Dacilor – Primarul comunei Gura Vadului şi fostul primar, plasaţi sub control judiciar

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au emis, miercuri seară, ordonanţe de plasare sub control judiciar pe numele primarului comunei Gura Vadului, Marius Nicolae Sora, şi pe numele fostului primar Constantin Lungu, inculpaţi în dosarul în care sunt investigate cauzele şi împrejurările în care a avut loc incendiul de la Ferma Dacilor în care […]
Tragedia din Odorheiu Secuiesc. Patronul firmei care a făcut lucrările află miercuri dacă rămâne sub control judiciar

Judecătorii Tribunalului Mureş au stabilit pentru miercuri, 27 decembrie, termenul la care judecă contestaţia depusă de procurori cu privire la măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Târgu Mureş în privinţa patronului firmei care executa lucrările de canalizare la internatul al cărui perete s-a prăbuşit, în Odorheiu Secuiesc. Bărbatul se află sub control judiciar, fiind cercetat […]
Alina Gorghiu: Alţi şase fugari au fost aduşi în ţară. Se impune monitorizarea persoanelor aflate sub control judiciar

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă că alţi şase fugari au fost aduşi în ţară în ultimele ore, fiind vorba despre bărbaţi condamnaţi pentru infracţiuni precum evaziune fiscală, furt, fapte de violenţă, înşelăciune. ”Se impune monitorizarea persoanelor aflate sub control judiciar. Obligaţia acestora de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. Şi am încredere că […]
Tragedia de la Odorhei: Patronul firmei care realiza lucrările de canalizare, sub control judiciar

Patronul firmei care realiza lucrările de racordare la reţeaua de canalizare a internatului liceului din Odorheiu Secuiesc al cărui perete s-a prăbuşit, ducând la decesul unui elev şi rănirea altor trei, a fost plasat sub control judiciar. Magistraţii au respins propunerea de arestare. ”(…) respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel […]
Doi inspectori antifraudă, plasaţi sub control judiciar pentru luare de mită

Procurorii DNA au dispus plasarea sub control judiciar, pentru 60 de zile, a doi inspectori din Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, plasaţi sub control judiciar pentru luare de mită şi alte infracţiuni. DNA anunţă, vineri, că procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 […]
Cei 23 de poliţişti de frontieră de la Calafat, eliberați din arest și plasați sub control judiciar

Cei 23 de poliţişti de la Poliţia de Frontieră Calafat, arestați în urmă cu două săptămână pentru luare şi dare de mită şi abuz în serviciu, au fost eliberaţi luni, 4 decembrie, din arestul preventiv şi puşi sub control judiciar pentru 60 de zile, a decis Curtea de Apel Craiova. Decizia este definitivă, transmite Agerpres. […]
Miruna Pascu, mama tânărului care, aflat sub influenţa drogurilor, a accidentat mortal doi tineri, sub control judiciar

Tribunalul Bucureşti a decis că Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, tânărul care, aflat sub influenţa drogurilor, a accidentat mortal doi tineri la 2 Mai, poate fi cercetată sub control judiciar. De asemenea, pentru tatăl tânărului magistraţii au decis ridicarea controlului judiciar. Niciuna dintre decizii nu este definitivă, nici executorie. Tribunalul Bucureşti a hotărât, miercuri, […]
Trei persoane reţinute şi alte şapte, sub control judiciar

Trei persoane au fost reţinute şi alte şapte puse sub control judiciar de procurorii DNA în dosarul care vizează obţinerea pe nedrept a 24 de terenuri din Capitală, aflate în proprietatea statului. Printre inculpaţi se află şi un inspector al Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1. Persoanele cercetate identificau terenuri expropriate […]