Caz de corupție la Sibiu: 3 ani de închisoare cu suspendare pentru o funcționară de la „finanțe publice”

O funcționară a Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare, după a cerut în mai multe rânduri bani pentru activități care apăreau în fișa postului. Ea a fost denunțată chiar de către conducerea instituției, după ce un alt funcționar de aici, care a apelat la […]
Bogdan Stoica: Mică incursiune în istoria șpăgii din România

„Tratamentul psihoterapeutic de care voi vorbi aci datează de cănd lumea şi la început se aplica numai zeilor. Biblia ne arată că Zeii aveau nevoie de felurite jertfe aduse de oameni pentru ca starea lor sufleteiască să fie mai veselă, mai bine dispusă, mai iertătoare sau mai binevoitoare. Oare Baal nu cerea să i se […]
Bogdan Stoica: De ce nu pățesc nimic urșii? Pentru că s-au înscris în PSD

L-am văzut la tv pe ministrul Mediului. Senin, omul a spus că ordinul de ucidere a 500 de urși a fost analizat de Academia Română și, cel mai probabil, se vor aproba cote de prevenţie şi intervenţie pentru vreo 200 de exemplare. Nu mă mir deloc: când a mai fost Academia Română relevantă prin atenția […]
Bogdan Stoica: Azilele Morții. Faza pe Bani

Deja curg banii din dosarul Azilele Morții. Peste 50 de suspecți își caută avocați buni, capabili nu doar să reziste presiunii mediatice, ci și să bage bățul prin gardul Justiției ca să-i scoată pe unii mai vinovați decât pe ai lor. Gabriela Firea și soțul Pandele au plătit, probabil, o companie de consultanță politică, pentru […]
Azilele groazei: Nicuşor Dan – Numele meu a fost atras total aiuristic în povestea asta, delirant

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat luni despre dosarul centrelor în care bătrâni erau supuşi unor tratamente inumane că numele său a fost atras total aiuristic în povestea asta, delirant ar putea spune şi a precizat că trebuie văzută imaginea de ansablu, şi anume că există multe domenii în România în care statul nu există, […]
Cătălin Predoiu: Obţinerea permisului prin fapte de corupţie e o crimă

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, marţi, că eliberarea unui permis de conducere în urma unor fapte de corupţie comise de cei care au atribuţii în acest sens, este „un atentat la viaţa oricărui participant la trafic, este o crimă”. „Aş vrea să transmit un mesaj extrem de ferm tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne […]
Jurnalista Sorina Matei, după stenogramele legate de Lia Savonea

Jurnalista Sorina Ruxandra Matei le transmite tinerilor jurnaliști, într-o postare pe Faceboook, că presa nu înseamnă linșaj, presiune și teroare. Reacția ei vine după ce interceptări dintr-un dosar de corupție arată cum șefa Freedom House România, Cristina Guseth, organizație finanțată de George Soros, comanda articole negative de presă (într-un limbaj licențios) la adresa judecătoarei Lia […]
Ionel Arsene s-a predat autorităților din Italia. El a fost condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare

Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, condamnat la 6 ani și 8 luni cu executare de Curtea de Apel Brașov într-un dosar de corupție, s-a predat în Italia, potrivit surselor Antena 3. Procesul a început încă de acum cinci ani. Instanța a dispus și confiscarea de la Arsene a sumelor de 80.000 de euro și 80.000 […]