Educație pentru mediu

Pentru că educația începe devreme dar și pentru că celor mici le plac activitățile în natură, părinții sau profesorii au la dispoziție librării, biblioteci, sau un întreg internet pentru a găsi idei potrivite. Permacultură, grădina de flori, de legume, livada, experimente, diferite teste – pot fi ușor exemplificate și puse în practică nu numai în […]

Lecții despre păduri și importanța acestora

Mai întâi, au aflat cât mai multe despre rolul pădurilor în viața oamenilor și importanța acestora pentru sănătatea noastră, apoi au învățat să planteze câteva tipuri de copaci. Este vorba despre o serie de sesiuni educaționale urmate de plantări organizate pentru al treilea an consecutiv. Anul acesta, peste 5700 de copii din 200 de școli, […]

Marcel Ciolacu: Prin educaţie în spirtul civic european, nu vom repeta greşelile trecutului

Cunoaşterea şi respectarea istoriei, dar şi asumarea trecutului reprezintă elementele pe care o societate democratică este fundamentată, a subliniat premierul Marcel Ciolacu, în mesajul susţinut de şeful Cancelariei Prim-Ministrului Alexandru-Mihai Ghigiu, la deschiderea Conferinţei naţionale „Comunismul Românesc’’. Conferinţa, ajunsă la cea de-a XII-a ediţie, îşi propune să genereze noi abordări analitice şi metodologice privind istoria […]

Relația dintre educație, cultură și bunăstare. Ştefureac: Impactul emigraţiei masive, dramatic

Remus Ștefureac

Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, vorbeşte, într-un interviu pentru revistacultura.ro, despre relaţia dintre educaţie, cultură şi bunăstare, în contextul uni cercetări în lucru cu privire la consumul cultural. Ştefureac precizează că o precaritate a infrastructurii culturale determină precaritate în ceea ce privește capacitatea comunităților de a rezona la marile dezbateri ale națiunii, de a vedea […]

Știri din capitalele Europei, 10 noiembrie

  BERLIN Cu șapte luni înainte de alegerile europene din iunie 2024, nemții continuă să fie pro-europeni. Nu se pune problema unui „Dexit”; dimpotrivă, o majoritate consideră chiar că integrarea europeană ar trebui să continue. Imaginea Uniunii rămâne, de asemenea, destul de stabilă pe parcursul timpului. UE este asociată în primul rând cu pacea, securitatea […]

Germania – Numărul absolvenților care aleg o carieră în învățământ a crescut

Numărul studenților din primul an care urmează o carieră în învățământ a crescut, inversând o scădere anterioară, precizează Der Standard. În acest an, s-a înregistrat o creștere de 16,5 % a numărului de studenți care se înscriu la cursuri de formare pentru a deveni cadre didactice, comparativ cu anul precedent. Potrivit ministrului Educației, Martin Polaschek, […]

Sănătate, tuturor!, cu Mihaela Tatu – vineri, ora 18.00

„Ne ridicăm dimineața și nu ne gândim, de obicei, ce lucru extraordinar este să mergem, să putem face gesturi zilnice ca spălat, imbrăcat, mânuit diferite obiecte, spune realizatoarea emisiunii Sănătate, tuturor!… Toate ni se par gesturi simple, firești. Însă acestea sunt simple  când totul merge cum trebuie. Când nu, incepem să ne amintim că trebuie […]

Ciolacu, despre elevii care iau bursă de merit cu medii sub 2: „Este inadmisibil”

Ciolacu-Facebook

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că a văzut situaţia „total anormală” prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit și i-a cerut ministrului Educației să remedieze situația. „Am văzut situaţia total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Aşa ceva […]

Educația alimentară a românilor, la pământ: Cazul a fost adus în atenția Senatului

INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Sănătatea publică a fost o problemă ultramediatizată în anii 2020-2021, când pandemia era la modă în România. Între timp, subiectul a fost abandonat complet, deși conducem în mai toate topurile nedorite din cauza obezității și sedentarismului. Cele două probleme sunt legate și pot fi explicate, parțial, și din cauza faptului că educația alimentară a românilor […]