Ionuț Stroe, la inaugurarea construcției noului spital din Sectorul 4: Avem oameni pregătiți, precum Daniel Băluță

Prezent la inaugurarea lucrărilor construcției noului spital finanțat din fonduri europene, la Spitalul ,,Marius Nasta” din Sectorul 4, Președintele PNL Sector 4, deputatul Ionuț Stroe a declarat: ,,Am ajuns aici pentru că suntem membri în Uniunea Europeană și avem la dispoziție aceste fonduri europene pentru dezvoltare. Avem PNRR, cea mai importantă resursă, și avem oameni […]
Ionuţ Stroe a fost ales preşedintele organizaţiei PNL Sector 4
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe a fost ales luni seara preşedintele organizaţiei PNL Sector 4, cu votul a 734 de delegaţi. Stroe le-a transmis membrilor organizaţiei că rezultatele nu sunt doar ale unui om, ci ale unei întregi organizaţii şi este nevoie să lucreze împreună, pentru a câştiga împreună. Comitetul de Coordonare […]
Ionuţ Stroe, despre valorile organizaţie PNL Sector 4: Ele sunt respectul, integritatea şi încrederea

Liderul PNL Sector 4 şi purtător de cuvânt al partidului Ionuţ Stroe le-a transmis că valorile esenţiale pentru această organizaţie sunt respectul, integritatea şi încrederea. „Nu îl ultimul rând, înţelepciunea trebuie şi poate fi cultivată, la nivelul liderilor”, a mai spus liberalul. Stroe a adăugat că „este remarcabil ideea şi modul în care am ajuns […]
Ionuţ Stroe (PNL): În prezent, preşedintele Iohannis este principalul candidat pentru funcţia de secretar general NATO

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat miercuri că din punctul lui de vedere este evident că în momentul de faţă preşedintele Klaus Iohannis este principalul candidat pentru funcţia de secretar general al NATO şi nu se poate vorbi de o altă funcţie. Liberalul a precizat că România merită acest loc, pentru că […]
Ionuţ Stroe, despre demiterea lui Alin Nica, la Timiş: Nu am decapitat pe nimeni, a fost o decizie corectă

Purtătorul de cuvânt al PNl, Ionuţ Stroe, a declarat miercuri, despre demiterea lui Alin Nica, la Timiş, că nu au decapitat pe nimeni, şi excluderea acestuia din partid a fost o decizie corectă, pentru că, înainte să piardă încrederea şi suportul structurii centrale de conducere, Nica a pierdut încrederea şi suportul organizaţiei locale. ”Nu am […]
Stroe: Sunt convins că doamna Firea va fi o piesă importantă în angrenajul politic şi electoral al domnului Cîrstoiu

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat miercuri că este ferm convins că Gabriel Firea va fi o piesă extrem de importantă în angrenajul politic şi electoral al domnului Cătălin Cîrstoiu şi că îi va fi alături, chiar dacă nu va fi la fel de exuberantă precum altă dată, când făcea campanii pentru […]
Ionuţ Stroe: Lucrăm la proiectul prezidenţial care să îl înglobeze pe Ciucă. Cred în acest proiect

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat miercuri că partidul lucrează la acest proiect prezidenţial care să îl înglobeze pe liderul PNL Nicolae Ciucă. El a precizat că personal crede în acest proiect prezidenţial, şi-l doresc, dar în situaţia în care vor merge împreună. PSD şi PNL, vor vedea şi vor analiza. Stroe […]
Principalele concluzii după ședința Biroului Politic Naţional al PNL: Strategii de campanie și situația din teritoriu

Purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuţ Stroe, a afirmat că Biroul Politic Naţional al PNL a luat câteva decizii importante Prima dintre ele este o decizie referitoare la stabilirea coordonatorilor de campanie a PNL. În ceea ce privește alegerile locale, Florin Roman va asigura conducerea echipelor de campanie. Pentru alegerile europarlamentare echipele de campanie vor […]
Stroe, întrebat dacă PNL îl susţine pe Mihai Tudose să deschidă lista la europarlamentare

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a afirmat, chestionat dacă liberalii îl susţin pe Mihai Tudose să deschidă lista comună a coaliţiei la alegerile europarlamentare, că Tudose este propunerea PSD şi nu va face aprecieri în legătură cu candidaţii PSD. „Mai important decât prezenţa unui nume pe această listă este construcţia politică şi anume […]
Purtătorul de cuvânt al PNL: Demiterea lui Alin Nica de la şefia PNL Timiş a fost în interesul PNL și al electoratului

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a precizat că nu a fost uşor de lua decizia de către Biroul Politic Naţional al partidului de a îl demite pe Alin Nica de la şefia organizaţiei PNL Timiş, însă „acest lucru l-am făcut în interesul PNL, în interesul electoratului, în interesul celor care îşi asumă maximizarea […]