Jocurile Olimpice 2024: Mâncare insuficientă în primele zile de după deschiderea restaurantului Satului Olimpic
Primii sportivi s-au instalat în Satul Olimpic pentru a participa la Jocurile Olimpice de la Paris, dar câteva probleme logistice se fac deja simţite înainte de ceremonia de deschidere. Copleşit de participanţi, restaurantul a fost nevoit chiar să raţionalizeze anumite alimente şi să suplimenteze comenzile de alimente, relatează presa franceză. Înainte de ceremonia de deschidere, […]
Pilot Tarom care s-a declarat inapt de zbor: „Am făcut indigestie. Anul trecut toată mâncarea oferită a fost expirată”
Cezar Osiceanu, unul dintre piloții Tarom care s-au declarat inapți pentru zbor, a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, că motivul ar fi o „indigestie” provocată de mâncarea expirată pe care compania le-o oferea. Cu toate astea, piloții ar fi nemulțumiți, de fapt, din cauza salariilor. „În urma consumării platoului pentru echipaj de ieri, am înregistrat […]
„Nu aruncați mâncarea”: România își face o strategie naţională pentru prevenirea şi reducerea risipei alimentare
Statisticile arată că în România se aruncă anual 2,5 milioane de tone de mâncare. Chiar dacă pe fondul scumpirii accelerate a alimentelor din ultimii ani ne-am mai schimbat obiceiurile de consum, risipa rămâne încă la un nivel foarte ridicat. În 2016 intra în vigore o lege care își propunea să reducă acest fenomen, dar rezultatele sunt […]
Masa sănătoasă de la şcoală este în majoritatea cazurilor un sendviş. Pentru 22% dintre copii este singura masă a zilei
Sunt şcoli în care unii elevi primesc mâncare prin programul statului şi alţii nu, aşa că apar tensiuni şi frustrare. Iar o altă realitate dureroasă este că unu din patru copii merge la culcare flămând, pentru ca mâncarea din casă să le ajungă adulţilor care muncesc. La Şcoala Gimnazială din Drăgoeşti, judeţul Ialomiţa, în sala […]
Livrarea de mâncare la domiciliu ar trebui să devină „activitatea numărul unu a poștașilor” francezi în următorii ani
Confruntată cu scăderea drastică a volumelor de corespondență, Poșta franceză se reinventează și consideră că, peste zece ani, „principala activitate a celor 65.000 de poștași și poștărițe din Franța” va fi livrarea de mâncare la domiciliu, o activitate de diversificare în care este puternic poziționată, alături de cea a livrării de colete, relatează AFP. Philippe […]
Ce a primit de mâncare Cătălin Cherecheș în închisoare. Fostul primar din Baia Mare a refuzat să consume alimentele
Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a ajuns, miercuri, la Penitenciarul Rahova, unde își va petrece urmatoarele 21 de zile, perioada de carantină obligatorie. Are de ispășit o condamnare de 5 ani de închisoare pentru corupție. Cherecheș a fost adus, marți, sub escortă, din Germania, unde fusese capturat în luna noiembrie. Și a rămas peste […]
Dezastru la cantina unui liceu din Timișoara: Elevii primeau mâncare expirată și cu excremente de șoareci
Descoperiri halucinante la cantina unui liceu din Timișoara, unde zeci de elevi iau masa în fiecare zi. Adolescenții mâncau din farfurii în care au fost găsite excremente de rozătoare. În plus, li se serveau alimente expirate, ținute în frigidere pline de mizerie. Inspectorii de la Protecția Consumatorului au închis cantina. Mihai Vălușescu, jurnalist Digi24: Controlul […]
Plastic în apă și în mâncare: Este ca și cum am mânca un card de credit pe săptămână
Din apă și mâncare, ingerăm în prezent echivalentul în plastic al unui card de credit în fiecare săptămână. Micro și nano plasticele sunt acum din ce în ce mai prezente în viața noastră de zi cu zi: numeroase studii demonstrează prezența particulelor de micro și nano plastic de-a lungul întregului lanț alimentar, potrivit Rador Radio […]
Mâncarea continuă să se scumpească
Mâncarea continuă să se scumpească! Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2024 comparativ cu luna februarie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 7,1%, scrie economica.net. În ianuarie, inflaţia anuală crescuse la 7,41%, de la 6,61% în decembrie. De la începutul anului (februarie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a […]
Lista celor mai falsificate alimente din lume. Multe dintre ele sunt consumate de români
Tot mai multe alimente încep să fie falsificate. În timp, acest lucru dăunează sănătății. Multe dinte cele mai falsificate alimente din lume sunt consumate de români. Falsificarea alimentelor devine o amenințare din ce în ce mai serioasă în întreaga lume, afectând nu doar gustul și calitatea produselor, ci și sănătatea consumatorilor. Carnea, lactatele și fructele, […]