2.000.000 pensionari iau pensie mai mare cu 100 de lei în octombrie

2.000.000 pensionari iau pensie mai mare cu 100 de lei în octombrie. De ce intră pe card mai devreme după o lună de la marea recalculare. Pensie mai mare vor primi un număr foarte mare de pensionari chiar dacă noua lege a intrat în vigoare de la 1 septembrie. Un număr de 2.000.000 de pensionari […]

METEO Temperaturi uşor mai ridicate decât cele specifice, în următoarea perioadă

Temperaturile vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice, în cea mai mare parte a ţării, în următoarea perioadă, inclusiv în prima săptămână din octombrie, anunţă vineri meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 9 septembrie – 7 octombrie. Săptămâna 9 – 16 septembrie va fi ploioasă în întreaga ţară, dar mai ales în […]

R. Moldova, referendum privind aderarea la UE, în luna octombrie

Mai multe sondaje de opinie realizate în ultima vreme în R. Moldova arată că mai mult de jumătate dintre cetățeni se pronunță pentru aderarea statului la UE. Republica Moldova va organiza în luna octombrie un referendum privind aderarea la UE. Dacă referendumul trece, în Constituţie vor fi înscrise direcţia politică a ţării spre Vest, precum […]

Barometrul vizibilităţii miniştrilor – Ciolacu, Bucura – Oprescu şi Boloş, pe primele locuri

Sursa foto: news.ro

Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Muncii Simona Bucura – Oprescu şi cel al Finanţelor Marcel Boloş ocupă primele locuri în topul vizibilităţii membrilor Guvernului pe luna noiembrie, ministrul Muncii înregistrând un salt de pe locul 11. Şi ministrul Mediului Mircea Fechet şi cel al Proiectelor Europene Adrian Câciu înregistrează creşteri, în timp ce ministrul Educaţiei Ligia […]

Rata şomajului, la nivel naţional a scăzut la 2,9%, în octombrie

Sursa foto: unsplash

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,90% în luna octombrie a acestui an, în scădere cu 0,06 puncte procentuale faţă de cea din aceeaşi lună a anului 2022, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Numărul total de şomeri la finele lunii octombrie 2023 a fost de 233.094 de persoane, […]

METEO Octombrie cald și cu ploi puține. Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni

Sursa foto: pixabay

Luna octombrie aduce și ea vreme plăcută. Potrivit prognozei ANM pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 2 octombrie – 30 octombrie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei. De asemenea, cantitățile de ploi vor fi deficitare, în special în primele trei săptămâni ale lunii. Vremea săptămâna 02.10.2023 – 09.10.2023 Valorile termice vor fi mai […]

Data la care intră pensiile în luna octombrie 2023 

Sursa foto: pixabay

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a anunțat când intră pensia în luna octombrie dar și care sunt cei peste 4 milioane de pensionari care vor primi bani în plus în doar câteva zile. Potrivit șefului Casei de Pensii, chiar începând de astăzi românii trebuie să se aștepte să își primească pensiile. ”Chiar de luni, […]

METEO 28 de grade Celsius și vreme de plajă în prima zi de octombrie

plajă mare litoral

În prima zi de octombrie va fi vreme de plajă: 28 de grade vor arăta termometrele la malul mării, iar vântul va bate ușor. Toamna continua cu vreme de vară. Joi, temperaturile se vor situa între 23 și 29 de grade. Norii se vor aduna în sudul și sud-estul țării, dar ploile vor lipsi. În […]