În convalescenţă, Papa Francisc nu a asistat la procesiunea anuală din Vinerea Mare de la Roma

Papa Francisc, care încă se recuperează după o dublă pneumonie, nu a participat vineri, pentru al treilea an la rând, la procesiunea anuală de la Colosseumul din Roma unde au venit mii de credincioşi catolici, relatează Reuters Suveranul pontif în vârstă de 88 de ani, care îşi limitează apariţiile publice la ordinul medicilor, a sărit […]
Papa Francisc le cere credincioşilor să trăiască Postul Paştelui ”ca pe o vreme a vindecării”

Papa Francisc, care se află în convalescenţă după o pneumonie gravă care i-a pus viaţa în pericol, absent la a şaptea rugăciune Angelus la rând, îi îndeamnă duminică pe catolici să sărbătorească Postul Mare ca pe o ”vreme a vindecării”, relatează AFP. Suveranul Pontif argentinian în vârstă de 88 de ani a fost externat de […]
Vaticanul anunţă că starea Papei Francisc s-a agravat

Starea de sănătate a Papei Francisc s-a deteriorat în ultimele 24 de ore, a anunțat Vaticanul, sâmbătă, potrivit Reuters. Internat de mai bine de o săptămână, după ce a suferit o criză respiratorie severă, Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, „nu este în afara oricărui pericol”. Vaticanul a anunțat că Papa Francisc a […]
Metapneumovirusul (HMPV) a ajuns la București: Primul caz, confirmat la un copil de 12 ani

INSP a confirmat vineri primul caz de metapneumovirus (HMPV) din București. Potrivit surselor Antena 3 CNN, este vorba despre un copil de 12 ani, diagnosticat inițial cu pneumonie. Primul caz de metapneumovirus din acest sezon, detectat și raportat în cadrul sistemului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI), provine din București. Potrivit surselor Antena […]
Şoşoacă, derapaj după ce șefa Comisiei Europene a contractat o formă gravă de pneumonie: „Nimic nu rămâne neplătit!”

După ce șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a contractat o formă gravă de pneumonie, Diana Șoșoacă (europarlamentar și președintele Partidului S.O.S. România) a spus, într-o postare pe o rețea de socializare, că pe aceasta au ajuns-o blestemele românilor, dar și efectul icoanei ridicate de ea în Parlamentul European. „Nu m-am bucurat de răul […]
Zeci de mii de infecții respiratorii acute, 4 morți de gripă. Care este diferența dintre gripă și răceală

Spitalele de pediatrie sunt deja pline, iar la unitățile de urgență și în camerele de gardă se așteaptă ore bune pentru o consultaţie. Zilnic, într-o gardă, se prezintă sute de copii, cei mai mulți cu insuficiență respiratorie, pneumonie sau cu tuse convulsivă. Potrivit INSP, în acest sezon rece, patru oameni au murit din cauza gripei. În ultima săptămână, […]
INSP anunţă primul deces confirmat cu virus gripal. În ce județ a avut loc

Institutul Naţional de Sănătate Publică anunţă, vineri, primul deces confirmat cu virus gripal. Este vorba de un bărbat în vârstă de 77 ani, din judeţul Olt, nevaccinat anti-gripal şi care a fost confirmat cu virus gripal tip A, subtip H1. Potrivit INSP, în săptămâna 16.12.2024 – 22.12.2024 (S 51/2024) au fost raportate 89.109 cazuri de […]
INSP: 50.379 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 6 – 12 mai

Un număr de 50.379 de cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) au fost raportate în săptămâna 6 – 12 mai, înregistrându-se cu 20,6% mai puţine cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (63.487) şi cu 68,4% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (29.916), diferenţa mare fiind posibil datorită subraportărilor din […]
Fosta mare gimnastă Mary Lou Retton, după ce a suferit de o formă rară de pneumonie: Am văzut moartea cu ochii

Fosta gimnastă Mary Lou Retton, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, a declarat, în primul ei interviu după ce o pneumonie i-a pus viaţa în pericol, că a văzut „moartea cu ochii”, scrie nbcnews.com. Într-un interviu pentru emisiunea „TODAY” de la NBC, din casa lui Retton din Boerne, Texas, fosta sportivă în vârstă de 55 […]
A explodat numărul cazurilor de rujeolă în România. Medicii sunt în alertă

Medicii sunt în alertă din cauza numărului uriaș de cazuri de rujeolă și pneumonie. Numărul celor care s-au îmbolnăvit a crescut de peste 30 de ori în Europa și Asia Centrală, din cauza unui regres al vaccinării copiilor. Dacă pe tot parcursul anului trecut au fost puțin peste 900 de cazuri de rujeolă și pneumonie, acum numărul […]