Aproape 50 milioane tone mărfuri, încărcate/descărcate în porturile care sunt operate nave maritime, în primele 9 luni

Sursă foto: Institutul Național de Statistică

Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat, în primele nouă luni din an, 49,215 milioane de tone, iar în trimestrul al treilea au fost înregistrate 18,581 milioane de tone, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. Transportul de containere a însumat 611.000 TEU în perioada ianuarie-septembrie 2023 […]

Bani de la Comisia Europeană pentru sprijinirea investițiilor în porturi

Sursă foto: portofconstantza.com

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare în valoare de până la 24 de milioane de euro notificată de România pentru sprijinirea investițiilor în porturile maritime și interioare, în contextul războiului început de Rusia împotriva Ucrainei, se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar. În cadrul schemei vor fi acordate ajutoare sub formă […]

Iohannis, discuții cu Joe Biden și liderii UE și NATO

Sursa foto: Twitter

Președintele Klaus Iohannis a participat, marți, la o nouă rundă de consultări politice în format restrâns cu lideri globali aliați, în contextul continuării conflictului militar declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Șeful statului a subliniat, în cadrul teleconferinței, că Rusia trebuie să înceteze atacurile care țintesc porturile Ucrainei de pe Dunăre, foarte aproape de granița […]

Cojocaru (MApN): Atacurile Rusiei asupra porturilor dunărene sunt inacceptabile

drona atac rusia

Atacurile Federaţiei Ruse asupra porturilor ucrainene dunărene Reni, Izmail şi Chilia sunt inacceptabile, a afirmat secretarul de stat în MApN, Simona Cojocaru, aflată în vizită de lucru în SUA. „În ultimele săptămâni am fost martorii unei escaladări fără precedent a acestui război de agresiune, foarte aproape de graniţa României”, a subliniat Cojocaru, potrivit unui comunicat […]

ANALIZĂ Rusia vs NATO? De ce atacă Moscova porturile de la Dunăre

odesa bombardament

Drone ruseşti au atacat infrastructura portuară ucraineană de pe Dunăre zilele trecute, distrugând un hangar cu cereale şi rănind mai multe persoane. Atacul a fost efectuat folosind drone Shahed, fabricate în Iran, durând aproximativ 4 ore, conform oficialilor ucrainieni. Îngrijorător este că una dintre ținte a fost portul Reni, aflat la doar 22 de kilometri […]