Președintele CJ Suceava anunță că renunță la 60 de angajați. „Cea mai mare restructurare din istorie”

Noua organigramă a Consiliului Județean Suceava va avea cu aproximativ 60 de posturi mai puțin, ceea ce înseamnă că circa 60 de angajați vor pleca acasă. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat că la acest moment bugetul de salarii este de 192 de milioane de lei, echivalentul a 40 de milioane de euro, […]
Calendarul restructurării TAROM. Scade numărul de angajați

Restructurarea personalului companiei aeriane naționale TAROM, la care o parte dintre piloți tocmai s-au declarat „indisponibili temporar”, forțând o majorare salarială, în final și obținută, va fi finalizată în ultimul trimestru din 2025, dată până la care ar trebui să fie livrată și o aeronavă B737 MAX, achiziționată în leasing. Anul viitor, compania ar trebui […]
Restructurare la Primăria Capitalei. GCMB urmează să aprobe desființarea a opt instituţii şi direcţii

Un număr de opt instituţii şi direcţii din subordinea Primăriei Municipiului București urmează să fie desfiinţate, după ce activitatea şi personalul lor vor fi transferate altor instituţii, până la data de 15 iulie, conform unor proiecte de hotărâre care vor fi dezbătute în şedinţa de vineri a Consiliului General al Capitalei, transmite Agerpres. Pe ordinea […]
Chiriţoiu: Oltenia are întârzieri la planul de restructurare, deci vrea să fie renegociat cu Comisia Europeană

Complexul Energetic Oltenia doreşte o renegociere cu Comisia Europeană a planului de restructurare, a afirmat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la un eveniment organizat la Sinaia. În schimb, a subliniat Chiriţoiu, în ceea ce priveşte Valea Jiului, CE vrea ca autorităţile române să respecte deciziile pe care le-a luat. „Se scoate puţin cărbune din Valea […]
Tot mai multe companii își vor restructura afacerile în România, încercând să rămână pe linia de plutire

Perspectivele economice destul de tulburi la nivel european, confirmate deja în Marea Britanie și Germania, au ridicat nivelul de alertă și în economia românească, potrivit specialiștilor. Multe dintre marile companii, în special cele care au operațiuni de export, au apelat la restructurarea preventivă a afacerilor, pentru a-și reduce expunerea la un eventual impact financiar negativ, […]
Ciolacu: Guvernul trebuie să fie mult mai eficient şi trebuie restructurat. S-au luat multe decizii pe colţul mesei

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, că Guvernul trebuie să fie mult mai eficient şi pentru asta trebuie să se restructureze. ”Am văzut în pandemie, în timpul crizei energetice, că nu s-a ridicat la adevăratele provocări”, a spus el, precizând că s-au luat multe decizii pe colţul mesei şi întârziat. Premierul a spus că în […]
Urmează restructurarea ANAF: Marile cazuri de evaziune vor fi instrumentate de organele abilitate

ANAF va avea parte de o restructurare, conform declarațiilor ministrului Finanțelor, Marcel Boloș. Potrivit acestuia, va fi descentralizată Direcția de Mari Contribuabili care este condusă de Ionuț Mișa(fost șef ANAF). “Direcția de mari contribuabili aduce aproape jumătate din veniturile lunare pe care le încasăm prin intermediul ANAF. Vizăm o descentralizare a activității pe care o […]
Barbu anunță reorganizarea Ministerului Agriculturii: Se desființează funcții de conducere

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a explicat că, în urma reorganizării ministerului pe care îl conduce, în jur de 1.700 de persoane vor primi salariu mai mare. El a adăugat că nu vor fi desfiinţate instituţii, ci vor fi comasate şi a oferite câteva exemple precum Agenţia Domeniilor Statului (ADS), Autoritatea Naţională Fitosanitare […]
Cristian Pîrvulescu: Opoziția nu are capacitatea de a da jos Guvernul

Conform analiștilor, opoziția nu dispune de capacitatea de a demite Guvernul, după ce premierul Marcel Ciolacu a comunicat că Executivul intenționează să-și asume responsabilitatea în fața Parlamentului pentru setul de legi referitoare la reforma fiscală și la restructurarea aparatului de stat. Detaliile complete ale pachetului de măsuri propus de coaliție nu au fost încă prezentate, […]
Sindicatul se opune, directorul Poștei Române concediază sute de oameni

Nemulțumiți de condițiile de muncă, de salarii și de impunerea unei organigrame plină de prieteni personali, din PACT și din PNL Sector 1 București, ai directorului general provizoriu, Valentin Ștefan, angajații din Poșta Română erau în grevă la preluarea mandatului de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, de către Bogdan-Gruia Ivan. Angajații Poștei Române îl […]