Romsilva scoate la vânzare tot mai puțini brazi de Crăciun de la an la an. Opțiunile către care se îndreaptă românii
Romsilva va scoate la vânzare aproape 19.000 de brazi de Crăciun, mult mai puțini ca în anii trecuți. S-a ajuns aici pentru că oamenii s-au orientat spre cei artificiali, dar și pentru că magazinele importă. Într-o pepinieră a Direcției Silvice Cluj sunt peste o mie de brazi și molizi. Anul acesta toți se vor vinde […]
Program de corectare a torenţilor, derulat de Romsilva
Romsilva derulează un amplu program de corectare a torenţilor, care presupune refacerea a cel puţin şase structuri de reţinere a aluviunilor, ridicarea a cel puţin 30 de noi construcţii aluvionare, reîmpădurirea a patru hectare de teren, construirea de garduri de vegetaţie, prin aceste lucrări urmând a fi reabilitaţi peste 30 de kilometri de albii torenţiale. […]
Cazul tinerei omorâte de urs în Bucegi – Romsilva anunţă că va creşte măsurile de monitorizare a urşilor
Romsilva anunţă creşterea măsurilor de monitorizare a urşilor, în special în zonele turistice şi a menţionat că vor fi montate panouri de avertizare referitoare la prezenţa urşilor şi că vor fi instalate camere de monitorizare în zonele de risc. Pe cele o sută de fonduri cinegetice gestionate de către Romsilva, reprezentând 11% din totalul fondurilor […]
Exemplarele de urs care trăiesc în fondurile cinegetice administrate de Romsilva depăşesc de trei ori efectivul optim
Circa 2.700 de exemplare de urs brun trăiau, anul trecut, în cele o sută de fonduri cinegetice gestionate de Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva, de trei ori mai mult decât efectivul optim, arată datele instituţiei, publicate joi într-un comunicat de presă. În acest context, Romsilva a anunţat intensificarea măsurilor de monitorizare a populaţiei […]
România Frumoasă – Rotitul cocoșului, o declarație de dragoste
Imagini superbe cu rotitul cocoșului de munte într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, într-o filmare realizată cu ajutorul unei camere de monitorizare a faunei instalată de silvicultorul Ghiță Floca. Rotitul cocoșului de munte, unul dintre cele mai spectaculoase ritualuri nupțiale, are loc în lunile aprilie și mai, în funcție de climă și altitudine, în perioada […]
Romsilva va reîmpăduri peste 340 de hectare de fond forestier afectate de calamităţi cu fonduri din PNRR
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva anunţă că va reîmpăduri peste 340 de hectare de fond forestier afectate de calamităţi, în urma unei investiţii de peste 18 milioane de lei, fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. ”Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va reîmpăduri 341,1 hectare afectate de calamităţi, precum doborâturi de vânt, […]
Romsilva, de Ziua Naţională a Pădurilor: În ultimii cinci ani, s-au regenerat 72.330 hectare fond forestier
Romsilva anunţă, luni, de Ziua Naţională a Pădurilor, că, în ultimii cinci ani, s-au regenerat 72.330 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, fiind ultilizaţi circa 132 milioane de puieţi. În campania de împădurire din acest an. ”Marcăm astăzi, 25 martie, Ziua Naţională a Pădurilor, sărbătoare naţională instituită în urmă cu şapte ani cu scopul […]
Marius Dan Sîiulescu este noul director general al Romsilva
Consiliul de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) Romsilva l-a desemnat pe Marius Dan Sîiulescu pentru un mandat provizoriu de patru luni la conducerea instituţiei. Potrivit unui comunicat de presă al Romsilva, desemnarea noului director general a avut loc după ce mandatul de director general exercitat de către Daniel Nicolăescu a expirat. Marius Dan […]
Romsilva a programat recoltarea a 9,3 milioane metri cubi de lemn din pădurile statului în 2024
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva a programat pentru 2024 recoltarea unui volum de 9,3 milioane metri cubi (mc) de lemn din pădurile proprietatea publică a statului, din care 4,81 milioane mc ca lemn fasonat şi 4,49 milioane mc ca lemn pe picior, potrivit datelor anunţate de conducerea Romsilva. Anul trecut, Romsilva a majorat […]
Romsilva a alocat în acest an peste 220 de milioane de lei pentru regenerarea fondului forestier
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a alocat în acest an peste 220 de milioane de lei pentru regenerarea unei suprafeţe de 13.076 de hectare fond forestier proprietatea publică a statului, din care aproape 70% prin regenerări naturale, arată datele furnizate de Romsilva. „Programul anual de regenerare a fondului forestier proprietatea publică a statului, administrat […]