Dr Mădălina Tobă: Schimbarea stilului de viață, cel mai bun tratament
„Mi se întâmplă uneori să mă trezesc cu ochii puțin umflați, spune realizatoarea emisiunii Sănătate, tuturor!, cu un gust amar, cu o durere difuză sau un pic obosită. Cred că și vouă vi se întâmplă deseori toate acestea. Putem să dăm vina pe stres, pe faptul că am avut o perioadă aglomerată. Din păcate sau […]
Rafila: COVID-19 a revenit şi în România, ca şi în alte ţări
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a explicat că infectarea cu virusul COVID-19 a revenit în România la fel ca în alte ţări, fiind în jur de 2.000 de cazuri pe zi, însă consideră că acest val va mai dura circa o săptămână, două, iar apoi va scădea numărul de cazuri. Ministrul PSD a adăugat că este […]
Noile beneficii ale angajaţilor din sănătate
Contractul Colectiv de Muncă din Sănătate (CCMS) este de acum aplicabil în toate unităţile sanitare, anunţă joi Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, care precizează că noul contract prevede, printre altele, concediul suplimentar de odihnă, pauza de masă pentru cei care lucrează în ture, protecţie împotriva discriminării, principii pentru salarizare şi echitate, drepturi specifice privind flexibilizarea timpului de […]
ANALIZĂ Obezitatea infantilă în România. Nutriționist: trebuie să-i educăm întâi pe părinți
A început școala și odată cu ea grijile părinților despre alimentația copiilor: ce pachețel să le pună micuților în ghiozdan, sau să le dea bani pentru a-și cumpăra ceva de la magazinul de la colț sau de la fast-food? Mai ușor este pentru elevii înscriși la școli private, unde au cantină și mese diversificate, dar […]
Sănătate, tuturor! – Pielea, oglinda obiceiurilor noastre
Invitată în prima ediție a emisiunii Sănătate, tuturor!, realizată de Mihaela Tatu, dr. Mihaela Leventer, a vorbit despre numeroșii factori care influențează sănătatea pielii: cei de mediu, cei genetici, dar și cei care derivă din stilul nostru de viață. „O piele bronzată e frumoasă, dar nu e și recomandată. Este doar un concept de frumusețe […]
ORA DE IARNĂ 2023. Data când România va schimba fusul orar
Și în 2023, România va trece la ora de iarnă, deși se vorbea la nivel european despre uniformizarea fusului orar. Ceasurile se vor da înapoi cu o oră, ceea ce înseamnă că vom dormi mai mult. Pe de altă parte, există și părți „negative”, să le spunem așa, căci specialișrtii vorbesc despre cum ne influențează […]
Un expert în sănătate publică explică de ce pleacă medicii
Nepotismul şi corupţia, lipsa posibilităţii de a se dezvolta profesional sunt printre factorii care îi forţează pe medici să aleagă să lucreze în diferite spitale din străinătate, afirmă Marius Ungureanu, directorul Departamentului de Sănătate Publică de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca şi cercetător în sănătate publică şi sisteme de sănătate. El a vorbit într-un […]
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi: Creştere alarmantă a pacienţilor cu COVID-19
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi, doctorul Florin Roşu, a declarat, sâmbătă, că a crescut numărul persoanelor care au COVID-19. „În ultima perioadă observăm o creştere relativ alarmantă de cazuri de pacienţi care prezintă simptomatologie şi sunt diagnosticaţi cu boala COVID-19, respectiv, cu virusul SARS-CoV2. Acest fenomen poate fi explicat prin aşa […]
Poluarea aerului, principala ameninţare la adresa sănătăţii omului
Poluarea atmosferică reprezintă un risc mai mare la adresa sănătăţii mondiale – prin boli pulmonare, cardiace, AVC şi cancer – decât tabagismul sau consumul de alcool, un pericol exacerbat în anumite regiuni ale lumii – ca Asia şi Africa -, arată un studiu publicat marţi de către Institutul Politicii Energetice al Universităţii din Chicago (EPIC), […]
Va schimba sau îl va schimba sistemul? Omul cheie de la Sănătate
Cine este Alexandru Rogobete, cel care, de mai bine de un an, face echipă cu Ministrul Alexandru Rafila în cel mai consistent efort de atragere de bani europeni pentru sistemul medical românesc – peste 2,1 miliarde de euro pentru construirea și dotarea de spitale, cât și pentru modernizarea serviciilor ambulatorii la nivel național. Are 32 […]