Un nou protest al poliţiştilor la Ministerul Finanţelor

protest politisti

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual organizează, marţi a doua zi de protest la Ministerul Finanţelor. Sindicaliştii reclamă ”bătaia de joc” referitoare la salarizare. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a protestat, luni, la Ministerul Finanţelor şim a precizat că protestele continuă inclusiv joi. Sindicaliştii transmit şi lista cu revendicări: – cerem aplicarea, în […]

Grefierii vor protesta luni în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru neplata integrală a salariilor

Înalta Curte de Casație și Justiție

Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL organizează, luni, miting de protest la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti, printre motive fiind neplata integrală a salariilor şi a altor drepturi de natură salarială, precum şi lipsa resurselor materiale necesare funcţionării, în condiţii normale, a activităţii instanţelor judecătoreşti. Astfel, potrivit unui comunicat al sindicaliştilor, […]

Sindicaliștii din Sănătate au dat Guvernul în judecată

federatia sanitas

Guvernul României a fost dat în judecată de sindicaliștii SANITAS, iar peste 75.000 de oameni s-au alăturat acestui demers. ”Am declanşat procesul împotriva Guvernului României. Aproape 75.000 de membri SANITAS s-au alăturat iniţiativei şi au venit lângă noi pentru a da Guvernul în judecată. Am demarat procedurile de mai bine de două luni, liderii SANITAS […]

Ministerul Muncii anunţă suspendarea protestelor din instituţiile subordonate

Ministerul Muncii anunţă, miercuri seară, suspendarea protestelor din instituţiile din subordine, luni urmând a avea loc o nouă întâlnire cu sindicaliştii. În urma discuţiei cun premierul s-au stabilit ajustări salariale. ”Primul-ministru Marcel Ciolacu, ministrul muncii şi solidarităţii sociale Simona Bucura-Oprescu şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale ai salariaţilor din casele teritoriale de pensii, agenţiilor teritoriale de plăţi […]

Protestul salariaţilor din Casele Judeţene de Pensii se suspendă. Sindicaliştii și premierul au ajuns la un acord

protest

Protestul salariaţilor din Casele Judeţene de Pensii se suspendă, după ce sindicaliştii au convenit cu premierul şi miniştrii Muncii şi Finanţelor alinierea salariilor la cele ale angajaţilor din Casa Naţională de Pensii. ”Astăzi, reprezentanţii Blocului Naţional Sindical împreună cu reprezentanţii angajaţilor din Casa Naţională de Pensii Publice au avut o întâlnire cu prim-ministrul României, Ion […]

Sindicaliştii din CNAIR propun exceptarea companiei de la prevederile Legii nr.296/2023

CNAIR

Sindicaliştii din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) propun adoptarea unui memorandum care să excepteze compania de la prevederile Legii nr.296 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, act adoptat în urmă cu o lună. Sindicatul din compania de drumuri susţine că o eventuală comasare „doar […]

Sindicaliştii de la metrou pichetează sediul Guvernului

Sindicaliştii de la metrou pichetează joi sediul Guvernului nemultumiţi în principal de efectele Legii 296 privind unele măsuri fiscal-bugetare, care va impacta veniturile muncitorilor, a anunţat, într-o conferinţă de presă, Marian Artimon, preşedintele Unităţii Sindicatul Liber din Metrou (USLM). „În esenţă, am vrut să vă comunic de ce am făcut această conferinţă de presă, ceea […]

Viceprimarul Capitalei invită sindicaliștii STB la discuții pentru soluționarea conflictului colectiv de muncă

STB

Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, îi invită pe sindicaliștii din cadrul STB pentru a analiza propunerile înaintate în cadrul negocierilor pentru contractul colectiv de muncă în cadrul unui grup de lucru. Sindicaliștii au amenințat cu greva generală, fiind nemulțumiți că, după expirarea Contractului Colectiv de Muncă la data de 31 august, negocierile cu conducerea STB pentru […]