Rampa pentru persoanele cu dizabilități de la Spitalul Județean din Craiova, stricată

Sursa foto: freepik

Situație scandaloasă la cel mai mare spital din Oltenia. Pacienții cu dizabilități, fracturi sau prea bătrâni sunt cărați pe brațe de rude sau de oameni săritori. Din noiembrie anul trecut, rampa de acces pentru persoane cu dizabilități de la Spitalul Județean de Urgență Craiova s-a stricat. Tot de atunci, responsabilii caută soluții. Pentru că piesa […]

Salvamont: 70 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Un număr de 70 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, 23 dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, luni, Salvamont România. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 63 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe […]

Regele Charles al III-lea se simte bine, după ce a fost operat de prostată

regele Charles

Regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, a fost operat vineri pentru prostata mărită, după ce a fost internat în spital în cursul dimineţii, iar acum „se simte bine” şi se aşteaptă să petreacă cel puţin o noapte în spital, relatează BBC şi SkyNews. Procedura a fost efectuată la spitalul privat London […]

Medicul Adrian Marinescu: Sezonul gripal va mai continua, dar vine un trend descendent

vaccinare-brat

Medicul Adrian Marinescu, director medical la Spitalul de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, a explicat importanţa vaccinării antigripale şi a subliniat că spitalul unde lucrează funcţionează la capacitate maximă, numărul internărilor fiind foarte mare. „Fără discuţie că paturile sunt ocupate, ce reuşim să eliberăm, ocupăm imediat. Ce uşor luăm antibiotice şi cât de greu […]

Regele Charles va fi operat săptămâna viitoare

regele Charles

Regele Charles al III-lea se va prezenta săptămâna viitoare la spital pentru a fi operat din cauza unei afecţiuni la prostată, informează BBC. „La fel ca mii de bărbaţi în fiecare an, Regele a solicitat tratament pentru o prostată mărită”, se arată într-un comunicat. Palatul Buckingham a precizat că afecţiunea regelui este benignă, dar că […]

Cresc tensiunile în sănătate, medicii amenință că închid cabinetele, iar 4.000 se pot pensiona

medic

Nemulțumirea crește în rândul medicilor de familie și a celor din policlinici. Aceștia amenință că își vor închide cabinetele din cauza reducerilor de bugete, de la 1 februarie. Președintele asociației medicilor de ambulator, Cosmin Alexandrescu, spune că pacienții vor ajunge să fie tratați de astrologi și numerologi. Cosmin Alexandrescu, asistent medical de ambulator: „Dacă se […]