Regele Charles va fi operat săptămâna viitoare

regele Charles
Sursa foto: The Royal Family

Regele Charles al III-lea se va prezenta săptămâna viitoare la spital pentru a fi operat din cauza unei afecţiuni la prostată, informează BBC.

„La fel ca mii de bărbaţi în fiecare an, Regele a solicitat tratament pentru o prostată mărită”, se arată într-un comunicat.

Palatul Buckingham a precizat că afecţiunea regelui este benignă, dar că acesta va fi supus unei „proceduri corective”.

Angajamentele publice ale regelui în vârstă de 75 de ani vor fi amânate pentru o scurtă perioadă de recuperare, a precizat Palatul.

Anunţul vine la scurt timp după ce s-a aflat că Prinţesa de Wales, Catherine, se află în spital după ce a fost supusă unei intervenţii chirurgicale abdominale.

Mărirea benignă a prostatei este frecventă la bărbaţii de peste 50 de ani şi nu este, de obicei, o afecţiune gravă. Afecţiunea nu înseamnă că pacientul are un risc crescut de a dezvolta cancer de prostată, precizează BBC.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL