Prahova: Fostul primar al Ploieştiului, Andrei Volosevici, reţinut de PCA alături de alte trei persoane
Fostul primar al municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, care în ultima sa zi de mandat a fost dus la audieri, fiind suspect într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti care vizează mai multe fapte, a fost reţinut de anchetatori, au precizat, vineri, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, alte persoane, […]
Germania: Un libian suspectat că plănuia să atace ambasada Israelului a fost arestat
Suspectat de pregătirea unui atentat împotriva ambasadei Israelului în Germania şi de apartenenţă la organizaţia Daech, un tânăr libian a fost arestat, sâmbătă, în apropiere de Berlin, a anunţat Parchetul federal pentru AFP. „Se pune problema că a planificat un atac asupra ambasadei israeliene din Berlin”, a declarat un purtător de cuvânt al Parchetului federal […]
FOTO Imagini cu bărbatul suspectat că a dat foc în Parlament. Autoritățile cer ajutor pentru prinderea sa
Ministerul Afacerilor Interne a transmis mai multe fotografii cu bărbatul bănuit că a dat foc în Palatul Parlamentului și precizează că „dacă îl observă cineva, recomandarea este să nu îl abordeze, ci să sesizeze Poliția”. „Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea […]
Donald Trump scapă unei alte presupuse tentative de asasinat
Poliţia federală americană FBI a anunţat duminică după-amiază că investighează „o presupusă tentativă de asasinat” care l-a vizat din nou pe Donald Trump, candidatul republican fiind „în siguranţă” şi un suspect fiind arestat, notează AFP. Într-un context de campanie prezidenţială deosebit de tensionată, cu aproximativ 50 de zile înainte de alegerile din 5 noiembrie, fostul […]
Trei persoane reţinute în dosarul morţilor suspecte de la Spitalul Pantelimon
Trei persoane au fost reţinute, miercuri, în dosarul morţilor suspecte de la Spitalul Pantelimon. Doi medici sunt acuzaţi de omor calificat cu premeditare, iar o asistentă de mărturie mincinoasă. Până acum, procurorii au date certe cu privire la decesul unui bărbat de 54 de ani, căruia medicii urmăriţi penal i-au scăzut intenţionat doza de noradrenalină. […]
SUA: Ce se ştie despre Thomas Matthew Crooks, suspectul în tentativa de asasinare a lui Trump identificat de FBI
FBI l-a identificat pe Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, din Bethel Park, Pennsylvania, ca suspect în tentativa de asasinare, sâmbătă, a fostului preşedinte american Donald Trump la un miting de campanie, relatează Reuters. Suspectul a fost împuşcat şi ucis de Secret Service la câteva secunde după ce ar fi tras focuri […]
Silvestru Şoşoacă, plasat sub control judiciar. Este acuzat de procurori de uz de fals şi fals în declaraţii
Soţul senatorului Diana Şoşoacă, Silvestru Şoşoacă, a fost plasat, miercuri, sub control judiciar de către procurorii Parchetului General, fiind acuzat de uz de fals şi fals în declaraţii. ”În cursul zilei de astăzi, 5 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, faţă de […]
Al optulea suspect în cazul atentatului de la Moscova apare în faţa instanţei
Opt suspecţi au fost plasaţi în arest preventiv de la momentul în care bărbaţi înarmaţi au împroşcat cu gloanţe spectatorii de la concert, în apropiere de Moscova, în cel mai sângeros atac din Rusia din ultimele două decenii, la câteva zile după ce preşedintele Vladimir Putin a sărbătorit alegerile care i-au acordat un al cincilea […]
Al optulea suspect în atentatul de la Moscova, un rus de 31 de ani originar din Kîrgîzstan, plasat în arest preventiv
Un al optulea suspect în atentatul de la sala de concerte Crocus City Hall, la Moscova, soldat cu 139 de morţi, a fost plasat marţi în detenţie provizorie de către un tribunal din capitala rusă, anunţă pe Telegram serviciul de presă al acestuia, după ce presupuşii atacatori au fost arestaţi sâmbătă, iar FSB anunţă că […]
Parchetul European confiscă 2,4 milioane de euro de la un suspect din Bucureşti
Parchetul European a confiscat 2,4 milioane de euro de la un suspect din Bucureşti, implicat într-un dosar referitor la importuri frauduloase de combustibil în Italia. Anchetatorii au confiscat 18 proprietăţi ale acestuia şi au îngheţat 14 conturi. Prejudiciul total estimat în dosar se ridică la 92 de milioane de euro. ”În cadrul unei investigaţii privind […]