Herdea, după ce declaraţiile sale pe tema vaccinării a creat controverse: Singura obligație este informarea pacienţilor

Preşedintele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) Valeria Herdea, revine cu precizări după ce luni declaraţiile sale pe tema vaccinării au provocat controverse, ea declarând pentru News.ro că singurul lucru obligatoriu este doar informarea pacienţilor, iar acest lucru este valabil şi pentru vaccinare. ”Pentru că declaraţia mea de ieri a fost interpretată eronat, precizez […]

Președinta CNAS, liberala Herdea: Căutăm soluţii pentru o finanţare cât mai apropiată de nevoile sistemului medical

“Accesul pacienților la servicii medicale, asigurarea dialogului permanent, a echilibrului și stabilității în sistemul de asigurări sociale de sănătate, reprezintă priorități ale mandatului meu. Acestea sunt condiții esențiale pentru toți cei care au nevoie de servicii medicale (în asistența medicală prespitalicească – ambulatoriul de specialitate, asistența medicală primară, asistența medicală stomatologică, în spitale sau în […]

CNAS anunţă că are bani doar pentru pentru primele nouă luni ale anului

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are fonduri doar pentru primele nouă luni ale anului, nefiind acoperit ultimul trimestru, a afirmat, luni, preşedintele CNAS, Valeria Herdea, la o dezbatere organizată de Profit.ro. „Avem bani pe nouă luni. Ultimul trimestru nu avem bani. Ori facem un efort toţi să încercăm să reducem cheltuielile şi pierderile din […]

Herdea (CNAS): Vrem sau nu vrem să recunoaştem, suntem în epidemie de rujeolă; soluţia rămâne vaccinarea

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, a subliniat, joi, că prevenţia, în special cea prin vaccinare, salvează vieţi, menţionând, referitor la creşterea numărului de cazuri de rujeolă, că imunizarea pentru această afecţiune se poate face gratuit. „Prevenţia poate să salveze starea de sănătate a populaţiei, poate reduce morbiditatea şi, nu în ultimul […]

SURSE Cum s-a desfășurat prima întâlnire dintre medicii protestatari și noul președinte CNAS

Potrivit surselor noastre, reprezentanții protestatarilor au spus, la finalul întâlnirii, că au găsit deschidere din partea președintei Valeria Herdea. „O persoană caldă, dispusă să îi asculte. Măcar înțelege problemele noastre că vine dintre noi. Cred că s-a luat cu mâinile de cap la ce a găsit”, au spus unii reprezentanți ai protestatarilor la finalul întâlnirii. […]

Cine este dr. Valeria Herdea, noua președintă a CNAS. Are o experiență vastă în pediatrie

Dr. Valeria Herdea, preşedintă a Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie şi vicepreşedintă a Colegiului Medicilor din România, a fost numită de premierul Marcel Ciolacu preşedintă a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Ea este medic de familie cu cabinetul în Sectorul 3 al Capitalei şi are o experiență vastă în […]