Țara europeană care interzice udatul grădinilor pe timp de vară

Sursa foto: Freepik

Vara aceasta, grădinile din Germania vor fi lăsate la mila naturii! Autoritățile nemțești au luat o decizie radicală: interzicerea udării grădinilor în perioada 1 iunie – 30 septembrie 2025, iar amenzile îi vor face pe mulți să lase furtunul deoparte. Cei care nu respectă noile reguli pot plăti până la 50.000 de euro, relatează Cancan.

Și nu doar curțile oamenilor intră sub interdicție: parcurile, terenurile de fotbal, terenurile de tenis, ba chiar și pădurile sau terenurile agricole sunt vizate de măsură.

Decizia vine ca parte a unei strategii dure de economisire a apei, implementată deja de doi ani în Hanovra și în alte 21 de localități din Germania. Oficialii spun că măsurile sunt necesare ca să nu rămână țara fără apă în următoarele decenii.

„Este o parte importantă din strategia noastră de apă, pentru ca toată lumea să aibă suficientă apă în viitor”, a declarat Jens Palandt, șeful departamentului de mediu din Hanovra, potrivit European Conservative.

Franța, la fel de drastică!

Nici vecinii din Franța nu sunt mai blânzi. Începând cu 6 august, toți proprietarii de grădini trebuie să aibă recipiente speciale pentru colectarea apei de ploaie. Fără ele, irigatul este interzis! Iar cei care se încumetă să folosească apă potabilă sau din râuri fără aprobare riscă amenzi de până la 10.000 de euro!

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: