Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei va fi deschis joi. Iluminatul festiv va fi aprins la ora 18.00

Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca
Sursa foto: Târgul de Crăciun Cluj-Napoca

Cea de-a 16-a ediţie a celui mai mare târg de Crăciun din ţară, organizat de Primăria Capitalei prin CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, se deschide joi, începând cu ora 16.00. Intrarea este liberă.

În aceeaşi seară, de la ora 18.00, în Piaţa Constituţiei se va aprinde iluminatul festiv în Capitală iar Delia va susţine un concert.

Weekendul continuă cu activităţi pentru întreaga familie, în intervalul orar 10:00 – 22:00. Peste 130 de căsuţe ale meşteşugarilor, creatorilor urbani şi producătorilor locali îşi aşteaptă publicul cu o largă varietate de produse de sezon, dar şi cu cele mai gustoase preparate culinare, pregătite în locaţie. Distracţia va fi asigurată de roata panoramică, carusel şi de trenuleţ, dar şi de mascote şi artişti animatori pe picioroange.

Ziua Naţională a României, 1 decembrie, va fi sărbătorită şi în cadrul Târgului de Crăciun, atât prin muzică de fanfară, cât şi printr-un spectacol folcloric autentic, reprezentând tradiţia şi identitatea. Programul artistic va fi pus în scenă de zece solişti vocali, printre care Alexandru Pugna, Gheorghiţa Nicolae, Nicuşor Iordan, dar şi de grupul vocal „Burnasul” din Teleorman, acompaniaţi de orchestra ansamblului folcloric profesionist „Cununa Carpaţilor”, dirijor Dan Ionescu. De asemenea, vor fi prezentate momentele de dans ale Ansamblului „Iholu” din Constanţa – comunitatea aromână, precum şi ale Ansamblului „Asteria” din Bucureşti – minoritatea greacă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: