Tăriceanu îi răspunde lui Băsescu la îndemnul acestuia de a citi mai bine Constituția

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a comentat declarațiile făcute ieri seară de președintele Băsescu, conform cărora îl îndeamnă să citească mai bine Constituția.

Astfel, Tăriceanu afirmă faptul că Traian Băsescu „vorbește mitocănește”.

„Traian Băsescu nu ştie să se poarte decât ca un mitocan, vorbeşte mitocăneşte, jigneşte adversarii, nu e nimic nou. În comunicatul de vineri seară vorbeam de iniţierea procedurilor de suspendare şi acolo am spus: propun ca Parlamentul să ia decizia suspendării în preaja zilei de 23 septembrie, deci cu o o anumită marjă în acea zi pentru că am anticipat că pot exista anumite întârzieri, fie de la Curtea Constituţioanlă sau alte considerente.

Deci, domnul Băsescu, ori citește el mai bine, ori îi pune pe cei de la preşedinţie să îl informeze mai bine”, a transmis marți Călin Popescu Tăriceanu.

Ultimul subiect, cel mai dezbătut, mai dezbătut chiar decât SUMMITUL NATO, acela al suspendării. Aș vrea să-l rog pe Călin Anton Constantin Popescu-Tăriceanu să citească bine Constituția. Nu poate planifica votul pe 23 septembrie și referendumul pe 2 noiembrie. În Constituție se precizează foarte clar că președintele poate fi suspendat pentru o perioadă de maxim 30 de zile”, a declarat, luni seara, Traian Băsescu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: