Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) și Banca Centrală Europeană (ECB) au publicat un document comun cu o propunere menită să reducă impactul economic al catastrofelor naturale în UE.
Pe baza structurilor naționale și ale UE existente, ECB și EIOPA propun o posibilă soluție la nivel comunitar, compusă din doi piloni complementari:
Primul prevede un fond UE pentru finanțarea publică a dezastrelor, în vederea consolidării gestionării publice a riscurilor de dezastre în statele membre, iar al doilea un sistem de reasigurare public-privat la nivel comunitar.
Propunerile celor două instituții europene vin ca răspuns la frecvența și gravitatea din ce în ce mai mari ale catastrofelor naturale legate de schimbările climatice și la creșterea pierderilor economice pe care acestea le implică.
Inițiativa comună urmărește să fie protejeze populația, întreprinderile și guvernele de aceste pierderi, reducând astfel și riscurile asociate pentru stabilitatea macroeconomică și financiară în Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat de presă.
Responsabilitățile ar urma să fie împărțite între sectorul public și cel privat.
”Trebuie să ne pregătim pentru riscurile climatice în creștere. Soluția propusă este o modalitate posibilă de a atenua riscurile de stabilitate macroeconomică și financiară din catastrofe naturale, reducând în același timp hazardul moral.”, a declarat Luis de Guindos, vicepreședintele BCE.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News