Ce spune taximetristul care l-a dus pe Cherecheș

Sursa foto: Pixabay

Cătălin Cherecheș a fugit din România vineri dimineață, la bordul unui taxi, cu care a trecut granița în Ungaria pe la punctul de frontieră Petea. Edilul din Baia Mare a plecat cu puțin timp înainte ca judecătorii de la Curtea de Apel Cluj să-l condamne definitiv la cinci ani de închisoare. Șoferul care l-a dus de la Baia Mare la Satu Mare a povestit cum s-a întâmplat.

Cătălin Cherecheș a trecut granița la ora 7.49, vineri dimineață, pe scaunul din dreapta față al unui taximetru, potrivit inspectorului general al Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, care a susținut sâmbătă o conferință de presă în care a dat detalii despre cum a reușit edilul să fugă din țară.

Potrivit presasm.ro, taximetrul folosit este din Satu Mare, iar șoferul a declarat polițiștilor că nu a avut nicio implicare în planul edilului și că doar a condus mașina. Nu este clar dacă taximetristul l-a recunoscut sau nu pe Cătălin Cherecheș sau dacă primarul i-a spus cine este.

Un alt șofer, care l-a dus pe Cherecheș la Satu Mare, de unde edilul a luat taxiul, a declarat că totul a fost spontan. Bărbatul a povestit de unde l-a luat pe primar și cu ce mașină a plecat către graniță edilul.

„Eu nu l-am dus cu taxiul, l-am dus cu altă mașină. Nu a fost programat absolut nimic, ca să merg încolo. A fost totul spontan. S-a întâmplat exact… Eu nu am știut ce se întâmplă și așa mai departe. Eu nu am știut unde merge omul sau că vrea să plece sau ce vrea să facă. Eu nu vreau să dau declarații pentru că o să fie o sută de mii de minciuni și nu vreau ca lumea să mă arate pe mine cu degetul pe stradă. Vreau să fiu neutru în toată faza asta. Am dat declarații la Poliție, tot ce am avut de dat, și asta este! Nu l-am luat de acasă. L-am luat din altă parte. Am explicat la Poliție exact traseul și tot ce s-a întâmplat”, a declarat bărbatul la Antena 3.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: