Vremea continuă să fie călduroasă în majoritatea regiunilor, anunță meteorologii ANM, care au emis prognoza pentru următoarele două săptămâni, 19 august – 2 septembrie. Nu vor lipsi nici precipitațiile, care vor mai reduce temperaturile, transmite ANM.
În Banat, în primele două zile, temperaturile vor fi extrem de ridicate, iar media maximelor se va situa în jurul valorii de 38 de grade. În următoarele trei zile, maximele termice vor scădea, media acestora se va situa în jurul valorii de 32 de grade şi vor caracteriza o vreme călduroasă. În weekend va fi caniculă, pentru ca la începutul celei de-a doua săptămâni temperaturile maxime să scadă din nou uşor. În continuare, până la finalul intervalului de prognoză, media maximelor termice va avea variaţii, în general, între 32 şi 36 de grade. Media minimelor termice, va fi apropiată de 20 de grade, în primele patru dimineţi, apoi se vor situa, în marea lor majoritate, între 16 şi 19 grade. Scurte perioade cu instabilitate atmosferică vor fi mai probabile în jurul zilei de 21 august şi după data 27 august.
În Crişana, în primele zile de prognoză, vremea se va menţine extrem de caldă, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 37 de grade, iar cea a minimelor de 18 – 20 de grade. Între 21 şi 23 august, media va fi mai mică, respectiv a maximelor nu va mai trece de 33 de grade, iar a minimelor între 15 şi 19 grade. În zilele care vor urma media temperaturilor maxime va oscila în general între 31 şi 36 de grade, iar a minimelor între 15 şi 18 grade. Pentru perioade scurte, instabilitatea atmosferică va apărea aproape în fiecare zi, dar cu probabilitate mai mare în jurul zilei de 21 august, precum şi după 27 august.
În Transilvania, până miercuri, 21 august, inclusiv, temperaturile vor fi ridicate, iar media maximelor va fi de 33 – 35 de grade. Ulterior, până în jurul datei de 27 august, vor fi variaţii termice între 30 şi 33 de grade. În zilele care vor urma, temperaturile maxime vor ajunge, în medie, la 29- 32 de grade. Media minimelor termice se va situa, în general, între 12 şi 16 grade. Instabilitatea atmosferică va apărea aproape în fiecare zi, însă probabilitatea va fi mai mare în zilele de 22, 23 august şi după 26 august.
În Maramureş, în intervalul 19 – 21 august, media maximelor de temperatură va fi de 33 – 35 de grade, în timp ce minimele vor oscila între 16 şi 18 grade. Din 22 până pe 27 august se vor înregistra oscilaţii de la 29 la 33 de grade, în cazul maximelor, şi între 14 şi 17 grade, în cel al minimelor. După această dată nu vor mai fi variaţii semnificative, maximele vor fi în medie de 30 – 32 de grade, iar minimele de 15 – 16 grade. În scurte perioade de timp va exista instabilitat atmosferică zilnic, dar probabilitatea mai crescută în jurul zilei de 22 august şi după data 27 august.
În Moldova, în primele trei zile ale acestei săptămâni, media maximelor termice va fi ridicată şi se va situa între 33 şi 35 de grade, după care, până la finalul intervalului de prognoză, va avea variaţii între 30 şi 34 de grade. Media minimelor termice se va situa, în general, între 15 şi 18 grade. Vremea instabilă va fi prezentă în jurul datei de 22 august, dar şi după 26 august.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News