Tesla a pierdut joi o bătălie juridică cu serviciul poştal al Suediei, pe măsură ce lupta cu sindicatele nordice escaladează, transmite Reuters.
Un tribunal suedez a declarat că PostNord nu trebuie deocamdată să livreze Tesla plăcuţele de înmatriculare care sunt blocate de lucrătorii serviciului poştal, în cea mai recentă întorsătură a unei lupte pentru contractele colective de muncă.
Tesla se confruntă cu o presiune tot mai mare în Suedia, Norvegia şi Danemarca din partea sindicatelor care susţin mecanicii suedezi ai IF Metall, care au intrat în grevă pe 27 octombrie, cerând un acord colectiv cu compania.
Ţările nordice sunt o piaţă cheie pentru Tesla, care are o politică de a nu accepta negocierile colective şi a spus că personalul său are condiţii la fel de bune sau mai bune decât cele pe care le cere IF Metall.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News