Toată țara, sub Cod galben de ger. Temperaturile vor atinge și -16 grade. Unde va fi cel mai frig

Sursa foto: Pexels

Meteorologii ANM au emis miercuri o avertizare meteo Cod galben de ger, care vizează toate județele țării. Temperaturile minime vor ajunge până la -16 grade.

Avertizarea meteo Cod galben este valabilă în intervalul 19 – 24 februarie.

În cea mai mare parte a țării, vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea și dimineața.

Temperaturile minime se vor încadra în general între -18 și -10 grade. În sudul, estul și centrul teritoriului temperaturile se vor menține negative și pe parcursul zilelor, iar valorile maxime se vor situa în general între -6 și 0 grade.

Sursa foto: anm.ro

Zăpadă de jumătate de metru în București

Meteorologii avertizează că ne aşteaptă cea mai geroasă săptămână din această iarna cu minime ce vor coborî până la -22 de grade Celsius, inclusiv în Capitală. Este a patra zi de ninsori, iar stratul de zăpadă a ajuns şi la jumătate de metru. În aceste condiţii, şoferii care s-au încumetat să plece la drum au avut probleme serioase. Autorităţile au fost complet depăşite.

În Capitală s-a circulat cu mare dificultate. Zăpada e de aproape jumătate de metru. Pietonii au aşteptat în zadar sosirea firmelor de deszăpezire, aşa că în unele zone au pus mâna pe lopeţi şi s-au descurcat singuri.

Situaţia a fost la fel de grea şi în zonele în care administraţiile locale au contracte cu firme de deszăpezire. Iar în Municipiul Ploieşti, potrivit contractului, firmele de deszăpezire trebuiau să folosească peste 30 de utilaje, dar pe străzi erau doar 12.

Din cauza drumurile acoperite de zăpadă s-au produs nenumărate accidente. În localitatea Ariceștii Rahtivani două microbuze şi un TIR s-au ciocnit puternic.

La fel de greu s-a circulat şi pe drumurile din Maramureş. Pentru şoferii care au parcurs pe DN 18, drumul ce leagă Baia Mare de Sighetu Marmaţiei a fost un coşmar.

Şi Teleormanul a fost acoperit de zăpadă, stratul fiind de cel puţin 30 de centimetri.

În zonele din ţară unde nu a nins, a fost ger. În Suceava, termometrele au arătat minus 11 grade.

La Iasi, zeci de persoane au ajuns la spital cu fracturi și entorse după ce au alunecat pe trotuarele necurățate.

Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 22 de grade Celsius în zilele următoare.

Se circulă în condiții de iarnă în 12 județe și București

Circulaţia se desfăşoară miercuri dimineaţă în condiţii de iarnă, în judeţele Braşov, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Ilfov (şi municipiul Bucureşti), Prahova, Sibiu şi Teleorman, carosabilul fiind parţial acoperit cu zăpadă.

Potrivit Centrului Infotrafic, nu sunt înregistrate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a condiţiilor meteorologice.

Se circulă în condiţii de iarnă, însă precipitaţiile au scăzut în intensitate, în judeţele: Braşov, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Ilfov (şi municipiul Bucureşti), Prahova, Sibiu şi Teleorman, carosabilul fiind parţial acoperit cu zăpadă.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile adiacente Capitalei A0, A1, A2 şi A3, sunt semnalate ninsori, cu depunere de zăpadă pe suprafaţa carosabilă.

S-a acţionat pe timpul nopţii atât cu utilaje şi material antiderapant, nefiind semnalate pentru moment evenimente rutiere care să genereze restricţii de trafic.

Este semnalată ceaţă, care scade vizibilitatea în trafic sub 50 de metri, pe DN 65, între localităţile Jitaru şi Valea Mare, judeţul Olt, mai arată sursa citată.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: