Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, a lansat mai multe minciuni în această campanie electorală, într-o încercare de a ascunde legăturile cu anumite personaje controversate. Candidatul s-a lansat în campanie cu sloganul „România onestă”, însă minciunile îi distrug întreaga imagine politică.
Lasconi publică mesajele cu Nicușor Dan
Elena Lasconi l-a acuzat pe Nicușor Dan că, în 2024, i-a cerut să se retragă din cursa pentru alegerile prezidențiale și să-l susțină pe Nicolae Ciucă.
„Nicușor Dan mi-a spus să mă întâlnesc cu el și să mă duc la Stejarii ca să mă retrag și să mă întâlnesc și cu Ciucă. Exact în ziua în care am fost să fac filmulețul și probabil că, o să vedeți, că nu țin minte toate datele posibile. Este pe pagina mea de Facebook. În ziua în care am fost și-am prezentat cartea cu deschiderea porților Parlamentului și am făcut un filmuleț în primărie”, a declarat Lasconi.
Primarul a negat și a spus că nu i-a trimis lui Lasconi mesaje de la Nicolae Ciucă. Dar lidera USR a publicat, ieri, mesajul în care Nicușor Dan aranja o întâlnire între ea și Nicolae Ciucă.
„Nu i-am cerut să se retragă și nu i-am transmis vreun mesaj de la domnul Ciucă”, s-a apărat primarul capitalei.
Elena Lasconi a arătat, într-un interviu cu jurnalistul Cătălin Striblea, mesajul pe care l-a primit de la Nicușor Dan pentru o întâlnire cu Nicolae Ciucă.
„USR – Nicușor Dan, sâmbătă, 9 noiembrie: Ciucă e pe undeva prin Moldova, deci nu o să mai fie nimic în seara asta, eventual săptămâna viitoare, dacă toată lumea agreează”, se arată în mesajul pe care Lasconi l-a primit de la Nicușor Dan.
Primarul a mințit și a încercat să saboteze campania Elenei Lasconi în 2024, iar în 2025 vrea voturile electoratului USR.
Prietenia cu Matei Păun
Matei Păun este un afacerist conectat la Rusia și Belarus, dar și „arhitectul” carierei politice a lui Nicușor Dan. Matei Păun l-a ajutat și finanțat încă din 2016 și a avut un rol crucial în cariera politică a primarului.
În urmă cu câteva zile, candidatul la prezidențiale a declarat că s-a întâlnit cu Păun doar de 3 ori în 4 ani.
„Că există un domn pe care îl cheamă Matei Păun și am spus că din când mă consult pe diferite lucruri cu el, asta n-are absolut nimic de-a face cu direcția pro Rusia sau pro Occident. M-am întâlnit cu el de 3 ori în 4 ani. Nu, nu există (n.r. întâlniri frecvente). Am spus că pe anumite chestiuni tehnice de campanie mă consult și asta e tot”, a spus primarul într-un interviu la Antena 3.
În 2024, Matei Păun s-a implicat direct în campania electorală a lui Nicușor Dan, fiind fotografiat cu oamenii din echipa primarului. În februarie 2025, Matei Păun și primarul au fost fotografiați împreună chiar în fața Primăriei București, după cum arată jurnaliștii de la click.ro. În martie, Matei Păun a participat la lansarea clipului electoral, iar cei doi au fost din nou împreună. De asemenea, primarul a fost fotografiat și în fața casei omului de afaceri.

Matei Păun a fost implicat în multe campanii electorale ale primarului și participă și la cea pentru prezidențiale, după cum arată fotografiile jurnaliștilor. În condițiile în care autoritățile române acuză Rusia că s-a implicat în alegerile prezidențiale din România, primarul capitalei defilează spre Cotroceni cu un om de afaceri conectat la Moscova.
Minciunile despre Coldea
În 2024, Nicușor Dan era întrebat dacă avea vreo legătură cu Florian Coldea și nega vehement. În urmă cu câteva zile, a fost întrebat la Antena 3 dacă îl cunoaște pe Coldea, iar răspunsul politicianului s-a schimbat:
„Știu cine e. L-am văzut o singură dată, la recepția de Ziua Franței, la Ambasada Franței. A spus „Bună ziua”, i-am răspuns „Bună ziua” — și atât”.
Candidatul la prezidențiale a fost contrazis chiar de Florian Coldea, care în 2024 spunea, într-un dialog cu jurnalistul Ion Cristoiu, că l-a întâlnit de „câteva ori” pe primarul capitalei.
„A zis: ‘Ori conduc România, și atunci sunt de neatins, inclusiv de DNA; ori n-o conduc, și atunci…’. Mi-a spus că nici nu știe despre o parte dintre personajele implicate. A zis că pe Nicușor Dan l-a văzut de câteva ori, spre exemplu”, a povestit Ion Cristoiu despre dialogul pe care l-a avut cu Coldea.
În timp ce primarul spune că l-a văzut doar o dată, fostul șef al SRI povestește că întâlnirile au fost „câteva”. O altă minciună a candidatului care promite „România onestă”.
Implicarea în trădarea lui Lasconi
Un grup de lideri USR au decis să o trădeze pe Lasconi și să treacă de partea lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale. Primarul capitalei a spus, inițial, că nu a avut nicio implicare în această trădare din USR, dar după câteva minute s-a dat de gol și a demonstrat că lansează minciuni după minciuni.
„Nu am avut niciun fel de implicare. (…) Nu a fost vreo negociere între mine şi USR pe ce s-a întâmplat azi în USR. (…) Cunosc oameni. Oamenii vorbesc, inclusiv cu mine, ştiam că există discuţiile astea de mult. Dar de Biroul Naţional de azi (n.r. – miercuri) am fost informat de Dominic Fritz aseară, într-un telefon. (…) M-a sunat marţi seara ca să îmi spună că există un Birou Naţional azi, la ora 10:00, şi că, în opinia lui, rezultatul acestui Birou Naţional va fi schimbarea sprijinului de la Elena Lasconi către mine. Şi atunci, el fiind primul dintre vicepreşedinţii USR, fiind vorba de mine, i s-a părut logic să mă anunţe”, a declarat Nicușor Dan.
Într-o singură declarație, Nicușor Dan a reușit să se contrazică singur. Nu a avut nicio implicare, dar a vorbit cu Fritz înainte să aibă loc Biroul Național al USR.
Autor
-
Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News